Parchetul ucrainean cere închisoare pe viață pentru soldatul rus: „Ştiu că nu puteţi să mă iertaţi, însă eu vă cer totuşi iertare”

0
328

Parchetul ucrainean a cerut joi închisoare pe viaţă împotriva unui soldat rus, la primul proces pentru crimă de război care se desfăşoară în Ucraina, proces în timpul căruia tânărul sergent de 21 de ani a cerut iertare pentru uciderea unui civil în primele zile ale invaziei militare, notează DIGI24.RO

În a doua zi de audieri, Parchetul a cerut pedeapsa maximă pentru Vadim Şişimarin, care, pe 28 februarie, l-a ucis pe Oleksandr Şelipov, un bărbat de 62 de ani, în nord-estul Ucrainei. Acuzatul, care a recunoscut faptele şi a declarat că a îndeplinit ordinul unui alt militar rus, nu a reacţionat la acest rechizitoriu. Audierile au fost apoi suspendate şi vor fi reluate vineri cu pledoaria avocatului său. Înainte de aceasta, tânărul soldat s-a aflat faţă în faţă cu văduva victimei sale. „Aveţi remuşcări pentru crima pe care aţi comis-o?”, l-a întrebat Katerina Şelipova. „Ştiu că nu puteţi să mă iertaţi, însă eu vă cer totuşi iertare”, a răspuns soldatul cu faţa încă juvenilă.
 

În ziua crimei, Vadim Şişimarin se afla în regiunea Sumî cu o coloană de blindate. După ce a fost atacat de forţele ucrainene, el a furat o maşină împreună cu alţi patru soldaţi. „Voiam să ne întoarcem acolo unde era poziţionată armata noastră, în Rusia”, a explicat el.

„În timp ce mergeam cu maşina, am văzut un bărbat care vorbea la telefon”, a continuat Şişimarin. Potrivit lui, unul dintre soldaţii aflaţi la bordul maşinii i-a cerut să tragă pentru a evita să fie denunţat. Vadim Şişimarin a susţinut că a refuzat iniţial. Însă un alt militar a insistat, potrivit lui: „El mi-a spus pe un ton ferm să trag, că dacă eu nu voi trage noi vom fi în pericol”. Presat de procuror, Vadim Şişimarin a admis cu toate acestea că acel militar nu avea un rang superior şi că el nu era obligat să-i respecte ordinele.

Drama a avut loc la doi paşi de locuinţa lui Şelipov, iar soţia lui a fost martoră. Când a ieşit din casă, ea l-a descoperit pe soţul său cu capul însângerat. „Am început să strig foarte tare”, a povestit ea la proces. Vocea ei, fermă până atunci, s-a frânt atunci când şi-a descris soţul. „El era protectorul meu. Era foarte bun, toţi vecinii îl respectau”, a povestit ea.

În pofida tristeţii sale, Şelipova a precizat că nu se opune unui eventual schimb între ucigaşul soţului său şi prizonieri ucraineni, referindu-se la militarii ucraineni care s-au aflat mult timp în combinatul siderurgic din Mariupol şi care în final s-au predat zilele acestea.

Potrivit Parchetului ucrainean, Ucraina a declanşat peste 12.000 de anchete pentru crime de război după 24 februarie, data declanşării invaziei ruse.

În afară de Vadim Şişimarin, alţi doi militari ruşi vor fi judecaţi începând de joi pentru că au tras cu rachete asupra unor infrastructuri civile lângă Harkov, în nord-estul Ucrainei.

Curtea Penală Internaţională a trimis la rândul său 45 de experţi pe teren pentru a aduna dovezi.

Kremlinul a susţinut miercuri că nu are nicio informaţie despre cazul soldatului rus judecat începând de miercuri pentru crime de război în Ucraina, acuzând Kievul că fabrică acuzaţii de acest tip ce vizează Rusia.

„Nu avem până acum niciun fel de informaţii (despre proces), iar posibilităţile de a-l ajuta (pe arestat) sunt foarte limitate în absenţa unei reprezentări diplomatice”, a spus Dmitri Peskov, afirmând că numeroasele acuzaţii de crime de război aduse armatei ruse sunt „fake-uri sau înscenări”.

SURSA: DIGI24.RO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.