Până când coronavirusul face ravagii, anul acesta au murit de foame 7.000.000 de oameni

0
63
Foto: pixabay.com

   Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite afirmă că va avea nevoie să strângă 6,8 miliarde de dolari în următoarele șase luni pentru evitarea foametei, în contextul crizei pandemice, transmite Reuters. „Trebuie să strângem mult mai mulţi bani pentru a fi siguri că vom evita foametea”, a declarat directorul executiv al PAM, David Beasley, cu ocazia unei conferinţe organizate de FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie).

 Potrivit lui Beaseley, 7 milioane de oameni au murit de foame în acest an, în care pandemia de COVID-19 a secerat alte un milion de vieţi. PAM, cu sediul la Roma, afirmă că acordă anual asistenţă unui număr de aproximativ 97 milioane de persoane din circa 88 de state, şi că, la nivel mondial, unul din nouă oameni nu dispune încă de suficientă hrană.

  După o ameliorare timp de câteva decenii, foametea este din nou în creştere începând din 2016, alimentată de două flageluri: conflictele şi schimbările climatice. „Dacă vă gândiţi la bogăţia de astăzi de pe Pământ, nu ar trebui să vedem un singur copil flămânzind sau murind de inaniţie”, a spus Beaseley, citat de Agerpres.

  În timpul pandemiei, PAM a trimis transporturi medicale în peste 120 de ţări şi a oferit servicii de transport pentru lucrătorii umanitari acolo unde nu erau disponibile zboruri comerciale.

  Agenţia, cea mai mare organizaţie umanitară mondială, este finanţată integral din donaţii. Prin PAM, 17,3 milioane de copii primesc zilnic o masă la şcoală, iar în 2019 au fost livrate 4,2 milioane de tone de alimente către regiuni şi ţări în nevoie.

 


Articolul precedentSâmbătă vine toamna adevărată
Articolul următorAtenție proces periculos! Reguli de securitate la prepararea vinului de casă
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.