Omul din umbra lui Plahotniuc, Serghei Iaralov, rămâne în „lista neagră” SIS

0
108

Prima instanță a respins cerere ex-vicepreședintelui democrat și mâna dreaptă a lui Vladimir Plahotniuc, Serghei Iaralov, împotriva Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Iarolov cere, în instanță, anularea ordinului prin care a fost inclus în lista persoanelor afiliate lui Plahotniuc, subiect al restricțiilor internaționale. După hotărârea instanței de fond, acesta are la dispoziție 30 de zile pentru a o contesta.  

Portalul Anticoruptie.md a dezvăluit, în 2020, că Serghei Iaralov este cea de-a doua persoană care a obținut în mod fraudulos identitate dublă în Republica Moldova, ca și șeful său de partid, Vladimir Plahotniuc. Numele fals al lui Serghei Iaralov este Serghei Haikin.

Centrul de Investigații Jurnalistice a obținut copia ordonanței prin care Serghei Iaralov și Vladimir Plahotniuc erau cercetați într-un dosar penal. În Ordonanța privind începerea urmăririi penale, emisă de procurorul anticorupție Grigore Potoran, se menționează că angajații Agenției Servicii Publice au acționat în complicitate și în interesul unui grup criminal atunci când au perfectat acte liderului PD, Vlad Plahotniuc, și lui Serghei Iaralov.

Tot Iaralov este prezent în imaginile video în care Igor Dodon primește sacoșa, în care se presupune că ar fi fost între 600 mii și 1 milion de euro, de la Vladimir Plahotniuc.

„Conform acuzațiilor aduse lui Igor Dodon, ultimului i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din Republica Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000,00 până la 1 000 000,00 dolari SUA. Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”(PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid”, declară procurorii.

Viorica MIJA, anticoruptie.md

Articolul precedentМедиаобразование в школах: как дезинформаторы переврали заявления Дана Перчуна
Articolul următorUn minor din Soroca a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru două acte de jaf în plină stradă
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.