O fetiță în vârstă de 7 ani din Cureșnița, raionul Soroca, a fost grav lovită de un automobil, îndată după ce se coborâse din microbuzul școlar. Tânărul în vârstă de 16 ani, care se afla la volanul mașinii de model Mazda 323, nu deținea permis de conducere.
Potrivit unui comunicat emis de IP Soroca, eleva, care învață la Gimnaziul din Holoșnița, la 20 februarie, la orele amiezii, a coborât din mijlocul de transport destinat transportării elevilor. Incidentul s-a produs în timp ce traversa strada din spatele microbuzului, fără a fi însoțită de însoțitorul numit de Direcția Învățământ. Șoferul, originar din Șeptelici, raionul Soroca, a declarat ulterior oamenilor legii că în acel moment s-a defectat frâna și nu a reușit să oprească la timp.
În urma verificări stării tehnice a automobilului, acesta nu corespundea cerințelor tehnice, și anume, pe axa din față, partea stângă, era defectat de mai mult timp furtunul de la sistemul de frânare. La capătul furtunului se afla o legătură manuală confecționată din sârmă metalică. Totodată, în cadrul examinării, mijlocul de transport nu corespundea nici prevederile p.122 (5 lit.a) a Regulamentului Circulației Rutiere.
Eleva a fost transportată de urgență la Spitalul raional, cu leziuni corporale grave.
Oamenii legii investighează cazul în continuare.