Numărul „vânzătorilor de voturi” scoși la lumină, în creștere. Suma amenzilor a depășit cifra de două milioane de lei

0
122

În două zile, suma amenzilor aplicate persoanelor care au acceptat bani în schimbul votului, a crescut de două ori. Centrul Național Anticorupție informează despre aplicarea amenzilor contravenționale în valoare de peste 2 milioane de lei pentru corupere electorală.

Conform CNA, la această etapă instituția are spre examinare circa 1000 de procese-verbale de constatare a contravenției prevăzute de art. 47 prim Cod Contravențional – coruperea electorală pasivă, recepționate de la Poliție.  Potrivit legislației în vigoare, pentru comiterea acestei contravenții, este prevăzută o amendă de la 25 000 de lei până la 37 500 de lei… (Foto: cna) CITIȚI materialul integral pe anticoruptie.md


Articolul precedentAșa s-a votat la Tătărăuca Veche – rezultatele alegerilor prezidențiale
Articolul următorAșa s-a votat la Tătărăuca Nouă – rezultatele alegerilor prezidențiale
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.