Motocicliștii și șoferii – participanții la trafic, care nu-și pot permite iresponsabilități  

0
64

Motocicliștii și șoferii – participanții la trafic, care nu-și pot permite iresponsabilități   

  În perioada caldă a anului, motocicliștii sunt tot mai prezenți în traficul rutier din țară. Inspectoratul de poliție Soroca, recomandă conducătorilor de motociclete să poarte echipamente de protecție cu elemente reflectorizante, să păstreze farul aprins și să evite unghiurile din care nu pot fi observați în trafic.

De cealaltă parte, şoferii sunt îndemnaţi să se asigure temeinic atunci când schimbă direcția de mers şi îi sesizează pe primii în preajmă.

Recomandări pentru motocicliști:

▶Încercați întotdeauna să aveți contact vizual cu șoferii care ar putea fi pe cale să vă intersecteze traiectoria;

▶Anticipați intențiile partenerilor de drum – chiar și atunci când șoferii, bicicliștii și pietonii văd că vă apropiați, ei pot aprecia greșit distanța ori viteza dvs;

▶Sporiți atenția la viraje și intersecții – cel mai frecvent tip de accident de motocicletă este generat de șoferii care nu se asigură la executarea virajelor la stânga sau la schimbarea benzii de deplasare;

▶Asigurați-vă atunci când virați – șoferii care vin din urmă s-ar putea să nu încetinească pentru dumneavoastră;

▶Abordați curbele cu viteză moderată, fără a le “tăia” – multe accidente se întâmplă din cauza pătrunderii pe sensul opus;

▶Fiți pregătit pentru condiții periculoase de drum – carosabil umed, scurgeri de lichide, nisip, pietriș, căi ferate, gropi și alte pericole rutiere de suprafață care vă pot afecta grav aderența generând accidente;

▶Utilizați o cască de protecție omologată – care îndeplinește standardele actuale de siguranță. Evitați să cumpărați o cască la mâna a doua pentru că este posibil să fi fost implicată într-un accident, iar reparația poate ascunde vicii structurale;

▶Purtați îmbrăcăminte de protecție pentru motocicliști – numai aceasta poate asigura o bună protecție în timpul unui accident. Este recomandat echipamentul modular “în straturi”, astfel încât să-l puteți adapta la condițiile meteo în schimbare;

▶Protejați-vă ochii – curentul de aer, insectele zburătoare și praful vă diminuează vizibilitatea și vă pot răni ochii sau fața;

▶Fiți vizibil – purtați haine strălucitoare, reflectorizante.

▶Adăugați material reflectorizant sau purtați o vestă reflectorizantă;

▶Păstrați-vă întotdeauna farul aprins și rulați în poziția de unde șoferii vă pot observa cu ușurință în oglinda retrovizoare (la 2/3 din lățimea benzii);

▶Evitați unghiurile moarte ale celorlalte vehicule!

Recomandări pentru șoferi:

✔Asigurați-vă temeinic înainte de a opri sau de a vira și în niciun caz nu întoarceți peste linia continuă!

✔Păstrați-vă banda în viraje!

✔Asigurați-vă înainte de a deschide portiera, lucru valabil și pentru cei care vă însoțesc!

SURSA: Inspectoratul de Poliție Soroca


Articolul precedentIncredibil, dar adevărat: O femeie va juca fotbal într-o echipă de bărbați
Articolul următorPolițiștii soroceni au grijă de siguranța cetățenilor
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.