Ministra Ludmila Catlabuga demontează un fals răspândit de Igor Dodon: „Merele depozitate într-o livată din raionul Soroca urmează a fi vândute la suc”

0
94

 Un agricultor din raionul Soroca a ajuns în dificultate, după ce liderul socialiștilor, Igor Dodon, a filmat un video lângă un morman de mere din Soroca, declarând că acestea sunt abandonate, deoarece proprietarul livezii nu are unde le vinde. Drept rezultat, oamenii au început să vină și să ia merele gratis. Fermierul a declarat că merele vor fi vândute pentru procesare la suc și a îndemnat cetățenii să nu se lase manipulați de știri false, comunică moldpres.md

Incidentul a intrat în vizorul ministrului Agriculturii Ludmila Catlabuga, care a condamnat gestul lui Igor Dodon, calificând declarațiile acestuia drept minciuni.

„Agricultorul vinde merele despre care Dodon a zis că „nu are unde le vinde”. Le vinde pentru procesare la suc. Așa se procedează: se adună merele, vine mașina, se încarcă și se duc la fabrică”, a declarat Catlabuga.

Mai mult, ministra a spus că anul acesta merele pentru procesare sunt colectate la un preț foarte avantajos de până la 3 lei și 70 de bani, în comparație cu anii precedenți când merele pentru suc se vindeau cu 0,50-1,5 lei kilogramul.

„Niciun agricultor care își respectă munca nu lasă roada muncită să fie aruncată. Și nici nu va accepta să fie călcată cu buldozerul – așa cum se întâmpla în trecut. Dar Dodon nu are cum pricepe ce înseamnă respectul față de munca fermierului”, a mai spus Ludmila Catlabuga.

Și premierul Dorin Recean a comentat incidentul calificând acțiunile lui Igor Dodon drept „minciuni fără rușine”.


Articolul precedentAvocatul Lucian Rogac spune că Plahotniuc va fi extrădat pe 25 septembrie și nu vrea „show public”
Articolul următorȘoferul din satul Chetrosu, care a fost prins beat la volan, s-a dovedit a fi preotul din localitate, subordonat Mitropoliei Moldovei
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.