Ministerul Sănătății trage un semnal de alarmă privind riscurile grave pe care le presupune ambrozia

0
104

Ministerul Sănătății trage un semnal de alarmă privind riscurile grave pe care le presupune polenul de ambrozie, una dintre cele mai invazive și alergene plante din Republica Moldova, activă în perioada iulie–septembrie, comunică moldpres.md

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, avertizează că ambrozia, cunoscută și sub denumirea de „iarba pârloagelor”, s-a extins semnificativ în ultimii ani, inclusiv în zone locuite, pe marginea drumurilor și în terenuri virane.

„ În curând, se începe sezonul alergiei la ambrozie și mii de persoane vor suferi de alergii de la cele mai simple la cele mai complicate, unii rămânând prizonieri ai spațiilor închise. Unele surse susțin că ambrozia este cea mai frecventă cauză a alergiilor de vară, polenizarea atingând cota maximă în august-septembrie.

Pentru e evita efectele ei nocive și ulterior tratamentul medicamentos, adesea ineficient, mai simplu este să o distrugem. „Sper să ajungem să avem unii grijă de alții prin solidaritate și implicare”, a opinat ministra.

Potrivit autorităților, schimbările climatice, poluarea și seceta contribuie la această răspândire rapidă. O singură plantă poate produce până la 8 miliarde de grăunțe de polen și 40 de milioane de semințe, care rămân viabile chiar și 40 de ani. În lunile de vârf – august și începutul lunii septembrie – concentrația de polen poate depăși 1000 de particule pe metru cub de aer, declanșând reacții alergice severe, în special în rândul persoanelor sensibile.

Alergologii anunță că printre simptomele specifice alergiei la ambrozie se numără: congestie nazală, secreții abundente, strănut repetitiv, conjunctivită alergică, tuse, dificultăți de respirație.

Ministerul recomandă consultarea unui medic alergolog și evitarea automedicației.

Pentru a limita impactul asupra sănătății publice, autoritățile fac apel la cetățeni, proprietari de terenuri și administrațiile locale să ia măsuri de combatere a plantei. Acestea includ metode mecanice (cosire, smulgere, tăiere) și chimice (erbicide aplicate sub supraveghere).

Autoritățile încurajează populația să raporteze prezența ambroziei către Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor sau Agenția Națională pentru Sănătate Publică.


Articolul precedentDe ce sunt unii oameni mai scunzi decât alții? Răspunsul se află în creierul nostru, spun oamenii de știință
Articolul următorRoxana Mânzatu, vicepreședinta Comisiei Europene: dublarea salariului și atenție deosebită copiilor vulnerabili
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.