Milioane sub sechestru, zeci de percheziții și rețineri, într-o săptămână

0
69

Bunuri de proveniență ilicită în valoare de 31 de milioane de lei au fost sechestrate de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), pe parcursul săptămânii precedente, a comunicat Centrul Național Anticorupție (CNA).

Totodată, peste jumătate de milion de lei a fost preluat în administrare și ARBI a emis și ordine de înghețare pentru șase bunuri imobile, scrie anticoruptie.md

În aceeași perioadă, CNA a desfășurat acțiuni de urmărire penală desfășurate săptămâna trecută în cadrul unor cauze ce vizează contrabanda, spălarea banilor și în „Dosarul Amnistiei”.

În dosarul privind fapte de spălare de bani și contrabandă, în care veniturile ilicite obținute prin intermediul schemei infracționale depășesc un milion de euro, au fost reținute opt persoane. Membrii grupării, inclusiv reprezentanți ai unor companii rezidente și nerezidente, ar fi creat și administrat o schemă prin care în Republica Moldova se introduceau ilegal telefoane mobile de ultimă generație, veniturile obținute din comercializarea acestora fiind legalizate.

În „Dosarul Amnistiei” oamenii legii au desfășurat percheziții în mai multe penitenciare, precum și în alte locații de pe teritoriul țării. Mai multe persoane sunt cercetate pentru presupuse fapte de corupere activă și pasivă în procesul de implementare și aplicare a amnistiei acordate cu ocazia marcării a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, precum și în aplicarea prevederilor articolelor 91 și 92 din Codul penal.

Actele de corupție ar fi fost comise inclusiv cu implicarea unor persoane condamnate la închisoare, fiind urmărită eliberarea din detenție a mai multor condamnați la detenție pe viață.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentHoroscop 3 iunie 2026. Zodiile care își dau seama că nu toate poveștile au finalul dorit
Articolul următorCurs valutar, 3 iunie 2026: leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele de referință
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.