Medicii din RM vor avea nu doar salarii majorate, dar și…o monedă comemorativă

0
261

 Conceptul monedei comemorative dedicate medicilor poate fi trimis către Banca Națională a Republicii Moldova până la data de 11 septembrie, transmite MOLDPRES. Banca Națională a Moldovei  anunță că a extins termenul pentru elaborarea conceptului de design al monedei comemorative dedicate medicilor. Potrivit unui comunicat de presă al BNM, solicitările de extindere a acestui termen au venit de la cetățeni.

 Astfel, persoanele care au elaborat conceptul de design al monedei comemorative de argint dedicate lucrătorilor din domeniul sănătății cu denumirea „Medicul meu – eroul meu” au posibilitatea să transmită lucrarea până pe 11 septembrie 2020. Banca Națională încurajează toți cetățenii care au atins vârsta de 18 ani,  precum și persoanele juridice să își exprime viziunea grafică asupra viitoarei monede pentru a realiza o piesă monetară distinctă de o valoare estetică, ideatică și de sensibilizare sufletească. Criteriile de bază pentru selectarea conceptelor se referă la originalitate, creativitate și coerența elementelor de design, astfel încât să fie posibilă executarea acestora pe suprafața monedei. Fiecare participant va putea prezenta un singur concept.

Conceptele de design vor fi examinate de către o comisie creată de BNM, care își rezervă dreptul de a le utiliza la elaborarea design-ului final.


Articolul precedentFiecare votează unde dorește, dar…
Articolul următorOMS: Persoanele tinere asimptomatice sau cu simptome uşoare răspândesc virusul COVID-19
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.