Perioada de participare la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale a Republicii Moldova va fi calculată în mărime triplă la stagiul total de cotizare necesar acordării dreptului la pensie. O decizie în acest sens a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Prevederea va fi aplicată în cazul participanților la acțiunile de luptă de pe Nistru, cu prezentarea legitimației de veteran de război de model nou și a unui certificat, cu indicarea perioadei de participare la acțiunile de luptă, eliberate de către Ministerul Apărării.
Documentul, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, vine să susțină veteranii războiului de pe Nistru și membrii familiilor acestora, în contextul comemorării a 30 de ani de la acțiunile de luptă, desfășurate în perioada 2 martie – 13 august 1992.
Cheltuielile pentru implementarea proiectului urmează a fi acoperite din contul mijloacelor financiare prevăzute în bugetul pentru anul 2022.