Liceul „Miron Costin” din Florești dă startul anului școlar cu săli moderne și cadre didactice noi

0
420

Astăzi, Liceul Teoretic “Miron Costin” și-a deschis larg ușile pentru elevii curioși, care cu bucurie, emoție și speranță, au  pășit din nou pragul școlii, revenind în clase, în miraculoasa lume a cunoștințelor.

Administrația instituției, a adresat cele mai alese cuvinte de felicitare și urări de bine cu ocazia primului clopoțel școlar, ce vestește începutul noului an de studii și a adus mulțumiri celor prezenți pentru faptul că au ales această instituție, care este una dintre cele mai bune școli, cu o diversitate mare de servicii educaționale, care asigură dreptul pentru o educație de calitate pentru fiecare copil, de asemenea fiind dotată cu spații mari și luminoase, sală de sport, sală de festivități, centru de resurse, cantină.

În cadrul careului festiv, au fost salutați oaspeții prezenți la eveniment: vicepreședintele raionului, Martirosian Vrej, șef Direcția Infrastructură Transport și Cadastru a Consiliului Raional Florești, Șoșu Igor, subofițer de sector, Grigorițchi Cornelia, voluntarii de la Asociația Doamna Maria Brâncoveanu din or. Făgăraș, jud. Brașov, România, care au venit cu ocazia înființării Academiei Ștefaniene-Școala Tinerilor Voluntari din or. Florești.

Familia liceului s-a mărit anul acesta cu 4 cadre didactice, 96 elevi nou-veniți în clasa a V-a și 78 elevi în clasa a X-a, care vor munci cot la cot pentru a obține rezultate frumoase.

Momentul festiv s-a încheiat cu clinchetul de clopoţel, care a vestit plecarea elevilor în sălile de clasă, pentru a începe şi desfăşura procesul educaţional.

Ina Rîbalchin, reporteră, Florești

 

Articolul precedentPrima zi de școală i-a unit pe pici dar și pe viitorii absolvenți la Liceul Teoretic “Petru Rareș” / GALERIE FOTO
Articolul următorPrimul sunet la liceul „Ion Creangă” din Soroca: O zi plină de emoție și sărbătoare / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.