La Soroca, în premieră, ÎN LOC DE CONFERINȚA DIN AUGUST A PEDAGOGILOR A AVUT LOC FESTIVALUL EDUCAȚIEI

0
289

Faptul că la Soroca se face carte bună este incontestabil. Este de-ajuns să faci o retrospectivă a calității instruirii și educației de la noi în ultimii ani ca să-ți dai bine seama că vorba despre „cartea bună” nu este doar un rezultat al simțului patriotic manifestat de subsemnatul — adică, ai noștri sunt CEI MAI BUNI, dar și o reflectare a situației reale.

Nu știu dacă există în Republica Moldova un raion care să aibă tocmai patru câștigători ai concursului republican PEDAGOGUL ANULUI (!!!), dar este foarte probabil ca acest rezultat (RECORD) să nu fie sau să fie cu greu repetat sau depășit. Afirm acest lucru nu „de flori de cuc”, dar în deplină concordanță cu ceea ce se întâmplă. Dar se întâmplă lucruri frumoase. Or, începând cu acest an, raionul Soroca are toate motivele să se umfle în pene și să se bată cu pumnul în piept: pentru prima dată în istoria educației și instruirii moldovenești tradiționala (îmbibată cu naftalină, dacă nu vă supărați) Conferință din august a pedagogilor (care, de ce să nu recunoaștem acest lucru, era mai degrabă un motiv de a „savura” din cuvântările sterile și nițel demagogice rostite de cei de la tribună, dar și de a etala vestimentația cumpărată, numai pedagogii știind cum și din ce bani, cu prilejul începerii unui nou an de învățământ) a fost schimbată cu un Festival al educației, care a avut loc în mijlocul naturii, la umbra copacilor de la Tabăra de odihnă „La Dumbravă”. Și precum orice astfel de metamorfoză nu este, de ce să nu spunem lucrurilor pe nume?, un rezultat al gândirii colective, dar are un autor anume, să-i dăm Cezarului ceea ce merită, adică aplauze și admirație pentru doamna ANGELA MUȘENCU, șefa Direcției raionale învățământ Soroca. Fără îndoială, cu mențiunea că și colectivul condus de Domnia sa trebuie aplaudat la scenă deschisă și lăudat pentru efortul depus la organizarea IMPECABILĂ a Festivalului. Lucru, de altfel, confirmat și de oaspeții evenimentului — președintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean; secretarul de stat de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Valentina Chicu; președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ghenadie Donos; președinta Consiliului raional Soroca al elevilor, Valeria Mâțu; președinta Consiliului raional Soroca al părinților, Olesea Morari.

  • Ghenadie MUNTEAN: Felicit toții elevii, părinții, pedagogii, colaboratorii Direcției raionale învățământ cu prilejul începerii unui nou an școlar și mă bucur nespus de mult să particip la acest Festival al educației, care se desfășoară pentru prima dată în Republica Moldova. Noi am fost, suntem și vom fi alături de școală și de educație, or anul acesta am alocat circa 7.000.000 lei pentru reparația și dotația instituțiilor de învățământ din raion și vă vom susține, cu aceeași ardoare, și în continuare.
  • Valentina CHICU: Sunt bucuroasă că particip la acest eveniment inedit și din partea Ministerului felicit cu ocazia începerii noului an de studii copiii, care nu sunt doar consumatori, dar și producători de valori; părinții, care sunt parte a procesului instructiv-educativ, or Școala este a comunității; pedagogii, care sunt forța principală care mișcă înainte procesele educaționale; managerii de instituții din raion, pe care îi rog să nu mai solicite de la pedagogi atâtea rapoarte și documente și, nu în ultimul rând, APL pentru susținere.
  • Valeria MÂȚU: Din partea tuturor elevilor din raion felicit copiii, părinții și pedagogii noștri dragi cu această frumoasă sărbătoare. Semnificativ este faptul că acest Festival al educației este organizat în prag de an școlar, lucru care ne responsabilizează și ne face să fim la înălțimea așteptărilor. Doresc tuturor un an de studii plin de evenimente frumoase, de succese și realizări deosebite.
  • Olesea MORARI: În ajunul noului an școlar, de exemplu, Consiliul părinților a decis să strângă câteva colete cu cele necesare pentru școală pentru copiii care provin din familii social-vulnerabile și ne bucurăm că acest lucru ne-a reușit. Vom face și pe viitor tot posibilul ca să punem umărul la rezolvarea problemelor ce țin de instruirea și educația copiilor noștri.
  • Ghenadie DONOS: Sunt copleșit de emoții frumoase și mă simt onorat să particip la acest prim Festival al educației, care este opera foștilor mei colegi, alături de care am muncit atâția ani. În postura mea de astăzi vă promit toată susținerea și asistența în activitatea Dumneavoastră. Probleme există multe, în primul rând, cele legate de salariile insuficiente ale pedagogilor, dar după întâlnirea avută la guvern există premise ca acestea să fie rezolvate, în măsura posibilităților.
  • Angela MUȘENCU: În perioada care a precedat acest eveniment, noi, colectivul Direcției raionale învățământ, am învățat mai multe lucruri frumoase și utile. Pe de altă parte, implementarea acestui nou proiect a fost realizabilă grație sprijinului acordat de CR Soroca și de partenerii noștri fideli. Bineînțeles, dacă acest Festival al educației a fost o reușită, meritul cel mare aparține colegilor mei de la Direcția de învățământ, care au depus eforturi considerabile pentru realizarea acestei idei…

Primul Festival al educației a fost, cu siguranță!, o reușită. La sărbătoare am întâlnit pedagogi din alte raioane și acest lucru îmi dă dreptul să cred că inițiativa pedagogilor soroceni va fi urmată și de alții. Nu de alta, dar odată ce trăim într-o țară a festivalurilor (nu-i glumă, dar toate fructele și legumele au festivalul lor), era și timpul ca și educația să aibă sărbătoarea ei. Și, cum se spune în astfel de cazuri, să fie de bun augur și Doamne ajută!


Articolul precedentAlți soroceni au văzut lumina zilei în perioada 20-27 august
Articolul următorФЕЙК: Вакцина Гардасил от вируса, вызывающего рак шейки матки, является бесполезной
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.