La Soroca a fost dezvelită placa comemorativă a eroului carabinier Igor Mînăscurtă

0
259
Foto: Inspectoratul General de Carabinieri al MAI

În municipiul Soroca a avut loc evenimentul de dezvelire a plăcii comemorative a eroului carabinier Igor Mînăscurtă, care a murit în Războiul pentru apărarea integrității și suveranității Republicii Moldova. Placa a fost amplasată pe strada unde a crescut Igor Mînăscurtă și care acum îi poartă numele.

La ceremonie au participat conducerea Inspectoratului General de Carabinieri, reprezentanți ai administrației publice locale, camarazii de arme, conducerea instituției de învățământ unde eroul și-a urmat studiile. Partea oficială a început cu un serviciu divin și depunerea de flori la placa comemorativă și la mormântul lui Igor Mînăscurtă, cavaler al ordinului ”Ștefan cel Mare” (post mortem).

Acțiunea a fost organizată de către Inspectoratul General de Carabinieri în parteneriat cu veteranii Trupelor de Carabinieri, cu sprijinul administrației publice locale și organizației teritoriale a veteranilor din războiul din anul 1992.


Articolul precedentCurs valutar: leul se apreciază în raport cu moneda unică europeană și dolarul american
Articolul următorCare sancțiuni? 110 ruși pe lista cu miliardari Forbes 2023, cu 22 mai mulți decât anul trecut
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.