La prima sursă. Ministrul Educației, Dan Perciun, răspunde la întrebările jurnalistei Cornelia Cozonac

0
30

 Portalul Anticoruptie.md lansează prima ediție a podcastului La prima sursă, cu Cornelia Cozonac, un produs care ocolește subiectele de suprafață și cere răspunsuri la întrebări care nu sunt întotdeauna comode pentru funcționari. Invitatul jurnalistei este ministrul Educației, Dan Perciun, iar aria tematică abordată depășește agendele publice și se axează pe aspecte care frământă și preocupă societatea. 

„Invitatul primului episod este ministrul Educației, Dan Perciun. Împreună am discutat despre Codul Educației și provocările noului cadru normativ, optimizarea rețelei școlare, propaganda și dezinformarea în rândul elevilor și profesorilor, accesul la rețelele sociale, manualele de matematică după modelul estonian, Universitatea din Cahul și mandatele pentru rectori. Nu au lipsit subiectele sensibile: bullying-ul și traficul de droguri în școli, taxele neformale în școli, dar și atractivitatea carierei didactice în mediul rural și măsurile menite să readucă viața în școlile de la sate — pentru elevi și profesori deopotrivă”, a menționat autoarea podcastului.

Cornelia Cozonac a mai accentuat faptul că, în cadrul podcastului, au fost abordate aspecte care vizează tentativele de dezinformare care însoțesc redorma educației, de la inițierea sa, transmite anticoruptie.md.

Jurnalista Cornelia Cozonac este un profesionist cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul jurnalismului de investigație și președintă a Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM).

A obţinut numeroase  premii şi menţiuni pentru anchete de presă, pentru investigaţii jurnalistice pe teme de corupţie. În 2005 a fost desemnată printre cei zece cei mai buni jurnaliști ai anului, în Republica Moldova.

Este autor şi coautor de studii „Transparenţa procesului de implementare a recomandărilor Curţii de Conturi” (2014, IPP), „Conflicts of Interests and Incompatibilities in Eastern Europe: Comparative Analysis in Three Countries – Romania, Croatia and Moldova. Difficulties and Achievements in EU Eastern Neighborhood,” (2013, Expert Forum, Romania), „Drepturile Omului 2010-2011” (Promolex), „Monitorizarea accesului la informatie” (2005, TI Moldova).  Este membra a Investigative Journalists Network of Southeastern Europe, International Women”s Media Foundation /IWMF/, Asociaţiei Jurnaliştilor Francofoni, Clubului ONU.


Articolul precedentDeepfake-uri și conturi anonime. „Tratamente” și leacuri „uimitoare”, sponsorizate pe Facebook și Instagram
Articolul următor„Moldova își va găsi calea”. Interviu cu un reprezentant al Consiliului Europei despre amalgamare, polarizare, Găgăuzia și UE
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.