Valentina Onică a fost una dintre invitatele noastre care a acceptat să răspundă anterior la întrebări în cadrul emisiunii “Interviu cu soroceni”, realizată de redacția Observatorul de Nord. Am discutat cu ea despre familie, școală și universitate, cum și unde și-a întâlnit soțul, cele trei fiice, gospodăria cu flori, păuni și alte vietăți, de ce a plecat de la Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei, activitatea în societatea civilă și multe altele.
Invitata noastră ne-a vorbit și despre aniversarea a 40 de ani de la căsătoria cu Boris Onică și visul lor, pe care deocamdată nu-l pot realiza.
Urmăriți emisiunea integrală AICI.
Proiectul “Observatorul de Nord – de la print la conținut video” este finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în cadrul proiectului aparțin autorilor proiectului și nu corespund neapărat celor ale Ambasadei SUA.