Kayaking de-a lungul râului Nistrului

0
35

Timp de două zile au avut parte de o adevărată expediţie pe caiace de-a lungul râului Nistru. Expediția cu genericul “Nistru fără hotare”, a start ieri, 19 mai, în cadrul Campaniei Internationale la kayaking 2016 pe râul Nistru, cu sloganul “Pace, prietenie și cooperare!”, la care au participat cluburi sportive din Republica Moldova, Ucraina şi Belorusia, inclusiv persoane cu nevoi speciale.

Startul expediţiei a fost dat în satul Iarova, iar finişul, a doua zi, la 20 mai, la Soroca. Acţiunea a fost organizată de către Consiliul raional Soroca , A.O Clubul Sportiv Victoria și Euroregiunea “Nistru”, cu scopul de a reintegra persoanele cu dizabilități prin intermediul sportului, dar și de a consolida relațiile de prietenie dintre participanţii din cele trei țări.

3.jpgPe parcursul celor două zile, aceştia au avut parte de doze bune de adrenalină, comunicare şi mult timp liber petrecut în sânul naturii. Unul din curajoşii care s-au avântat în această expediţie este Tatiana, care, încurajează şi alte persoane cu dizabilităţi să ia parte la asemenea acţiuni. “Chiar dacă expediția nu a început, deja am aflat lucruri nespus de plăcute şi folositoare”, a spus Tatiana în timp ce aştepta cu nerăbdare startul.

2.jpgLa finalul expediţiei, fiecare participant urmează să primească diplome, iar învingătorii să fie premiaţi. Organizatorii expediției cu genericul “Nistru fără hotare” sunt Consiliul raional Soroca, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Politiţia de frontieră a R.Moldova şi Euroregiunea “Nistru”.

5_n.jpg


Articolul precedentCine va merge în pas cu PAS-ul?
Articolul următorTinerii pleacă în armată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.