Îți cunoști gradul de vulnerabilitate? Vezi cum afli cât achiți gazul luna aceasta

0
1335

Bibliotecarele din bibliotecile municipiului Soroca, i-au ajutat și îi ajută pe cetățeni să înregistreze cereri pentru obținerea compensațiilor lunare în cadrul Programulului „Ajutor la contor”. Până la data de 18 noiembrie, au fost înregistrate 2269 cereri ca administratori și 695 cereri după numărul de telefon.

„Cei care și-au înregistrat cererea prin numărul de telefon, pot accesa site-ul compensații.gov.md ,se loghează prin numărul de telefon și parola care au ales-o. După care, ei ajung în cabinetul personal. Acolo, se află cererea care au completat-o, și lângă cerere este scris despre categoria de vulnerabilitate care a fost oferită. Cei, pe care i-am înregistrat ca administratori, vin la noi, le găsim cererea și le spunem în care categorie sunt. Mai există o variantă precum ar fi – formularul electronic. Fiecare cerere are un număr, iar pentru a verifica un formular electronic e nevoie de accesat site-ul compensații.gov.md , după care, se accesează – verificare stare cererii, se introduce codul IDNP și numărul cererii care a fost expediat în mesaj la numărul solicitantului”, ne-a vorbit Viorica Gaja, directoarea Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu” din Soroca.

Unii au primit mesaje de notificare despre categoria de vulnerabilitate oferită, dar sunt și cei care nu au primit încă mesaje. Cei care nu sunt de acord cu categoria de vulnerabilitate  oferită, pot să se adreseze cu un mesaj în care își vor expune gândurile despre acest fapt la adresa support@compensații.gov.md .

„Am ajutat mulți cetățeni ca să-și îndeplinească fișile personale pentru înregistrarea cererii de a primi compensații. Acum că au venit rezultatele, foarte mulți beneficiari ne vizitează pentru a se informa care este gradul lor de vulnerabilitate. Unii pleacă cu zâmbetul pe față având categorii mai bune, iar alții triști pentru că au categorii mai joase. Încercăm să discutăm cu toții, și să-i susținem cu gândul că totul va fi bine”, a mai adăugat Victoria Conișescu, bibliotecar principal la Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu” din Soroca.

Înregistrările continuă, și vor continua pe tot parcursul sezonului rece, toți cei care nu au reușit să se înregistreze, au posibilitatea de o face acum.


Articolul precedentPentru persoanele angajate, prima de asigurare medicală obligatorie rămâne aceiași – 9 la sută
Articolul următorUltima oră! Rudele femeii decedate în Turcia au fost identificate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.