Recent, la Biblioteca Publică Orășenească „Ion Creangă” din Florești, a avut loc o întâlnire de suflet cu baștinașul, domnul Vitalie Ciobanu, renumit prozator, eseist, critic literar și ziarist, laureat al mai multor premii literare. Este prezent în numeroase antologii literare din România, Republica Moldova și din străinătate, colaborând cu cele mai importante publicații culturale românești.
Din 1999, este comentator la Radio „Europa Liberă”, unde, din iunie 2023, realizează podcastul „Cultura la frontieră”.
La eveniment au participat elevi de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, profesori, colaboratori ai Muzeului de Istorie și Etnografie Florești, precum și redactorul-șef al mass-mediei locale.
Întâlnirea a fost deschisă cu un cuvânt de salut din partea doamnei Mariana Antoci, directoarea BPO „Ion Creangă” Florești, și a doamnei Galina Ciobanu, mama scriitorului, care au apreciat inițiativa de a organiza astfel de evenimente. Echipa bibliotecii a pregătit un material video despre viața și activitatea literară a publicistului, prezentat de doamna Gabriela Cojocari, bibliotecara principală. De asemenea, doamna Liuba Pohilă a prezentat cărțile publicate de domnul Vitalie Ciobanu.
Autorul a vorbit despre parcursul său profesional, despre dificultățile întâmpinate și despre bucuriile scrisului, inspirând tinerii scriitori și pasionații de literatură prin împărtășirea experiențelor sale.
La finalul întâlnirii, participanții au analizat temele abordate în lucrările invitatului, inspirația care stă la baza scrisului său și procesul său creativ. De asemenea, discuțiile s-au axat pe starea actuală a literaturii, influențele culturale și sociale, precum și provocările pe care le întâmpină scriitorii contemporani.
Această întâlnire a fost o oportunitate valoroasă pentru cititori de a interacționa direct cu autorul, de a pune întrebări și de a participa la un dialog deschis despre literatură și experiențe personale.
Echipa bibliotecii a subliniat că intenționează să organizeze și alte întâlniri similare cu scriitori originari din raionul Florești, pentru a promova lectura și cultura în comunitate.
Ina Rîbalchin, reporteră, Florești