Conform datelor Biroului Național de Statistică, În 2019, câștigul salarial mediu lunar nominal brut al unui salariat a fost de 7233,7 lei, în creștere cu 15,4% (sau cu 965,7 lei) față de anul 2018.
Costul mediu lunar al forței de muncă a constituit 8852,8 lei pentru un salariat, cu 12,9% (sau cu 1011,1 lei) mai mult decât în anul 2018. Numărul salariaților la 31 decembrie 2019 a constituit 742,1 mii persoane, cu 0,4 % (sau cu 2,7 mii persoane) mai mult față de anul precedent. Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar brut s-au înregistrat în activitățile: informații și comunicații – 15.785,4 lei (de 2,2 ori mai mult decât media pe țară) activități financiare și de asigurări – 13.203,5 lei (cu 82,5% mai mult) producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 12.333,1 lei (cu 70,5% mai mult). Cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în activitățile: agricultură, silvicultură și pescuit – 4768,7 lei (cu 34,1% mai puțin decât media pe țară) activitățile de cazare și alimentație publică – 4973,0 lei (cu 31,3% mai puțin) artă, activități de recreere și de agrement – 5195,6 lei (cu 28,2% mai puțin) Totodată, câștigul salarial mediu luna rbrut al femeilor a constituit 6709,8 lei, cu 14,1% (sau 1098,2 lei) mai mic decât al bărbaților.