Încă o femeie din Soroca a născut în ambulață – mama și nou-născutul se simt bine

0
446
  La data de 8 septembrie, echipa SAMU Soroca a avut parte de o intervenție deosebită, plină de emoții pozitive. La ora 03:02 soțul unei femei însărcinate a sunat de urgență la Serviciul 112 pe motiv că soția sa prezenta semne caracteristice travaliului, transmite Centrul Național de asistență Medicală Urgentă Prespitalicească .
  Pentru deservirea solicitării a fost alocată echipa de asistență medicală urgentă specializată Terapie Intensivă Mobilă (TIM) din cadrul SAMU Soroca, care a intervenit la domiciliu și a constatat că pacienta era la a III-a sarcină în 36-37 săptămâni, în travaliu într-un stadiu avansat.
  Nașterea a avut loc la scurt timp, în condiții de siguranță, sub supravegherea și asistența personalului medical de pe ambulanță. Femeia, în vârstă de 28 ani, a adus pe lume un băiețel sănătos, de aproximativ 3 kg, care a primit scorul Apgar 8-10 puncte.
 Atât mama, cât și nou-născutul au fost ulterior transportați la IMSP Spitalul Raional Soroca, unde au fost preluați de medici pentru monitorizare și investigații suplimentare.
 Felicităm colegii noștri pentru profesionalismul și calmul de care au dat dovadă într-o intervenție emoționantă, precum și familia pentru venirea pe lume a noului membru.
Respect echipei TIM Soroca: Medic – Petru Gaidarlî; Felcer – Lilian Bița; Conducător de autoambulanță – Oleg Țîmbaliuc

Articolul precedentProfil Electoral // Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE): „capcană” pentru Șor, lider sub acoperire și cele 12 legăminte electorale
Articolul următorDacă ai trotinetă, moped sau bicicletă electrică trebuie să știi
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.