În săptămâna memoriei Holocaustului, orașul Drochia se pregătește să găzduiască un eveniment deosebit la Biblioteca Publică Raională „Iulian Filip”. În data de 26 ianuarie, la ora 15:00, locul de cultură se transformă într-un refugiu al poveștilor de viață, paginilor de istorie, nedreptății și evenimentelor ce nu vor fi uitate.
În incinta bibliotecii va avea loc proiecția filmului „Se numea Sarah”, o poveste cutremurătoare și sensibilă ce aduce în prim-plan două familii unite de un secret teribil. Acest film, bazat pe romanul cu același nume al autoarei Tatiana de Rosnay, este un portret al rezistenței umane și al puterii memoriei în fața atrocităților Holocaustului.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Raional al Tinerilor din Drochia și Centrul de Dezvoltare Durabilă și Inovare Civică. După proiecția filmului, participanții vor avea oportunitatea să se alăture unei discuții profunde despre cartea care a inspirat filmul.