Seismologii au descoperit încă din anii ’70 că în cea mai adâncă parte din mantaua terestră se află două formațiuni misterioase de mărimea unui continent, una sub Africa și cealaltă sub regiunea Pacificului de Sud. Aceste protuberanțe, mai dense decât materia care le înconjoară, ar putea fi relicve ale unui cataclism petrecut la începutul istoriei planetei noastre, despre care se presupune că ar fi dat naștere Lunii, prin ciocnirea dintre planeta Pământ în stadiul incipient și un obiect ceresc de mărimea lui Marte numit Theia, au declarat miercuri cercetători citați de Reuters, scrie DIGI24.
Acest cataclism, despre care cercetările recente au stabilit că a avut loc acum 4,46 miliarde de ani, a proiectat în spațiu roci topite care au orbitat în jurul Pământului și s-au contopit formând Luna. Dar este posibil ca bucăți din Theia să fi rămas în interiorul Pământului, adâncindu-se într-o zonă aflată chiar deasupra nucleului fierbinte de fier și nichel al planetei noastre. Cercetătorii au efectuat simulări computerizate care au examinat impactul, proprietățile geofizice ale materialului care a constituit probabil Theia și evoluția mantalei Pământului – cel mai mare strat care alcătuiește structura interioară a planetei noastre, cu o grosime de aproximativ 2.900 km. Pe baza acestor simulări, specialiștii au argumentat că cea mai mare parte din Theia a fost absorbită de Pământ, creând aceste formațiuni, în timp ce fragmentele rămase au format Luna.
“Partea inferioară a acestor formațiuni se află la 2.900 de kilometri sub picioarele noastre. Cele două formațiuni reprezintă aproximativ 2% din masa Pământului. Ele au fost detectate prin studii seismologice, deoarece undele seismice se deplasează mai lent în aceste două zone în comparație cu mantaua înconjurătoare. Fiecare dintre aceste protuberanțe are o masă de două ori mai mare decât cea a întregii Luni. Așadar, petele sunt enorme”, a declarat geofizicianul Qian Yuan de la Caltech, autorul principal al studiului publicat în revista Nature. În cazul în care concluziile studiului se confirmă, aceste formațiuni ar constitui prima dovadă concretă a presupusei ciocniri care a dus la formarea Lunii. “Nu a existat un consens prea mare asupra posibilității de a găsi dovezi ale acestui fenomen nu doar cu privire la Lună, ci și la unele proprietăți observabile ale Pământului de azi”, a declarat Paul Asimow, profesor de geologie și geochimie la Caltech și coautor al studiului. Cele două protuberanțe, a adăugat Asimow, “sunt cele mai mari deviații în structura Pământului din structura unei planete cu straturi simple”. “Este incredibil pentru că putem să descoperim relicve ale unei alte planete – Theia – dacă săpăm suficient de adânc în mantaua Pământului”, a adăugat omul de știință în domeniul planetelor și coautor al studiului, Hongping Deng de la Observatorul Astronomic din Shanghai al Academiei Chineze de Științe. Se crede că această densitate mai mare a formațiunilor se datorează nivelului ridicat de fier – asemănător cu rocile lunare, ceea ce ar avea sens dacă ar fi făcute din același material de bază din Theia.
Luna, care orbitează în jurul Pământului la o distanță medie de circa 385.000 de kilometri (239.000 mile), are un diametru de aproximativ 3.475 de kilometri (2.160 de mile), puțin mai mult de un sfert din diametrul planetei noastre. Asimow a declarat că, dacă concluziile lor sunt corecte, unele roci vulcanice care ajung la suprafața Pământului ar putea să furnizeze probele unei planete dispărute. “Dacă se confirmă teoria noastră, petele ar trebui să aibă izotopi – oligoelemente – care sunt similare cu rocile din mantaua lunară, care pot fi testate în viitoarele misiuni lunare”, a declarat Yuan. O mai bună înțelegere a ipoteticului impact uriaș ar putea oferi informații despre evoluția Pământului și a altor planete stâncoase din sistemul nostru solar și de dincolo de acesta. “Bănuim că sunt comune ciocnirile de mari dimensiuni în etapele ulterioare de dezvoltare a tuturor planetelor terestre (stâncoase) și a exoplanetelor”, a declarat Asimow. “Pe măsură ce încercăm să dezvoltăm o listă a posibilelor rezultate ale formării planetelor – cât de probabilă e apariția unei planete ca Pământul, mai degrabă decât a unei planete ca Marte, Mercur, Venus sau niciuna dintre acestea și, prin urmare, cât de probabil este să găsim alte planete asemănătoare cu Pământul – rezultă că trebuie să elaborăm care sunt implicațiile acestor impacturi.”
Sursa: DIGI24
