În două luni au fost depistate ŞAPTE CAZURI DE ELECTROCUTARE!

0
100

În lunile iunie și iulie ale anului curent în republică au fost înregistrate 7 cazuri de electrocutare. Atunci când nu se respectă regulile de securitate tehnică, deseori, se întâmplă asemenea accidente grave, cum ar fi avarii, incendii, electrocutări soldate cu decesul persoanelor mature, iar în unele cazuri, şi al copiilor.

Un caz de electrocutare a fost înregistrat în satul Cucioaia, raionul Teleneşti. Pentru a finisa lucrările de construcţie a unui gard, pe la orele 23.00, a fost necesară iluminare locală. Pătimitul, un tânăr de 23 de ani, a folosit un prelungitor confecționat improvizat, ce avea la un capăt un corp de iluminat și la celălalt firele neizolate a conductorului fără furcă, care apoi a fost conectat la alt prelungitor. La executarea lucrărilor, tânărul accidental a călcat pe firele neizolate şi a fost electrocutat. Fraţii Balica, cu care pătimitul executa lucrările, au încercat sa-i acorde primul ajutor, au chemat medicii şi au decis să-l transporte de urgență la spital, unde i-a fost constatat decesul.

La 21 iunie din aceiași cauză și-a pierdut viața un absolvent al clasei a VIII-a. Potrivit fratelui mai mic, împreună au hotărât să ude florile sădite în grădina bunicii utilizând pompa de apă, care nu funţiona normal. Unul din frați a încercat s-o repare. În timpul când pompa lucra, filtrul a sărit şi a început să stropească apa peste băiat şi priza prelungitorului unde era conectată pompa. Chiar în acel moment băiatul a căzut brusc la pământ şi nu a mai putut fi salvat.

Alte două cazuri au fost înregistrate în satul Todirești, raionul Anenii Noi și satul Sireţ, raionul Străşeni. În primul caz, un bărbat, împreună cu nepotul său, a hotărât să macine cereale pentru hrana păsărilor din gospodărie cu ajutorul concasorului confecţionat artizanal. Iniţial, pătimitul a conectat concasorul în priza electrică din garaj (amenajată neregulamentar, nefixată pe perete şi cu contactele electrice dezgolite) prin intermediul unui conductor electric de tip PVS 2×2,5mm, L= 2m la capătul căruia este montată o furcă electrică, iar la celălat capăt conectat la bornele de întrare a butonului de pornire de tip ПНВС 10У2 6,3A. De asemenea, s-a stabilit că conductorii utilizaţi de la priză până la butonul de pornire erau conectaţi neregulamentar şi neizolaţi.

La tentativa de apăsare a butonului din neatenţie a atins cu mâna conexiunea neizolată şi aflându-se cu picioarele goale pe solul umed, a fost electrocutat mortal.

În cel de al doilea caz, bărbatul lucra în atelierul de lemnărie, cu un tablou electric și strungul de tâmplărie. Lipsa acestuia a observat-o nepotul, care a alertat poliţia şi salvarea, dar a fost prea târziu.

Pentru a evita astfel de cazuri tragice fiecare cititor trebuie să facă concluziile corespunzătoare ori, pentru executarea instalaţiilor electrice trebuie angajat un specialist calificat, care va efectua lucrările conform Normelor de amenajare a IE.

Inspectoratul Energetic de Stat atenţionează populaţia asupra necesităţii conştientizării de către maturi şi copii a pericolului care-i însoțește la utilizarea instalaţiilor electrice şi receptoarelor electrice. Nu utilizaţi receptoare electrice defectate sau care prezintă suspiciuni de funcţionare în condiţii de securitate. Este recomandabil şi necesară instalarea în reţeaua electrică a aparatelor de protecţie contra curenţilor de defect (APCCD).

Ca rezultat a analizei electrocutărilor ce au loc cu populaţia în IE de utilizare, aproximativ 80%  din cazuri puteau fi evitate în cazul în care în circuitul de alimentare era instalat APCCD (УЗO).

Toţi trebuie să renunţăm la ocupaţii periculoase şi iresponsabile la utilizarea energiei electrice şi să respectăm cu stricteţe regulile de protecţie împotriva electrocutărilor.

De la începutul anului curent, până în luna iulie, au fost înregistrate 13 cazuri de electrocutări în republică.

Eugen Guzun,

inspector  IET Soroca


Articolul precedentRețeaua de apeduct Soroca-Bălți va fi extinsă în alte 5 raioane
Articolul următor“Amicii nistreni” – printre cei mai buni la orientare în spaţiu
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.