În ce țară este cel mai ieftin să trăiești și să mănânci?

0
193

Pakistan este ţara în care este cel mai ieftin să trăieşti, în mare parte datorită chiriilor foarte mici, transmite CEO World Magazine. Publicaţia a realizat un indice – care include, printre altele, preţurile chiriilor, ale cumpărăturilor şi preţurile din restaurante -, iar statul asiatic a obţinut scorul 21.98.

România se situează în a doua parte a clasamentului, pe poziţia 99 (indice 35.31) fiind considerată o ţară în care este ieftin să trăieşti. În schimb, cea mai ieftină hrană se găseşte în Afganistan. La această categorie, din top trei mai fac parte Pakistan şi Uzbekistan, potrivit Mediafax.

Ţările cu cele mai ieftine restaurante sunt Tunisia, Algeria şi Pakistan. La popul opus de Pakistan se află Elveţia, care a fost desemnată ţara în care este cel mai scump să trăieşti (indice 122.4). Pe locul doi se află Norvegia. În statul european, costurile sunt ridicate de preţurile din restaurante şi magazine. Pentru studiu, publicaţia a analizat 133 de ţări.

SURSA: www.descopera.ro


Articolul precedentLocuitorii satului Sofia au învățat să scrie proiecte pentru soluționarea problemelor locale
Articolul următorYouTube se schimbă. Voi știați?
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.