Hidrocentralele — o amenințare pentru Nistru. Ecouri

0
146

La mijlocul lunii martie, la Soroca a avut loc o întâlnire de lucru a doamnei Alisa Pîrlog, secretar de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Printre subiectele care s-au discutat atunci a fost poziţia ministerului şi negocierile privind construcţia hidrocentralelor pe Nistru de către Ucraina. Recent, după publicarea articolului “Hidrocentralele — o amenințare pentru Nistru” în ziarul “Observatorul de Nord”, am primit la redacţie o scrisoare semnată de ministrul Liviu Volconovici unde expune poziţia Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Publicăm alăturat textul scrisorii pentru informarea cititorilor în speranţa că autorităţile centrale conştientizează problema şi au soluţii pentru ca starea Nistrului să nu degenereze.

Fluviul Nistru, bazinul hidrografic al căruia constituie 57% din teritoriul ţării, cu un debit anual de circa 10 km3, este râul cel mai mare al Moldovei şi al nouălea râu ca mărime în Europa. De asemenea, este unica sursă de aprovizionare cu apă potabilă a mun. Chişinău şi, concomitent, sursa principală de aprovizionare cu apă potabilă a unor localităţi din Ucraina, inclusiv a oraşului Odessa. La moment, Ucraina planifică construcţia unei cascade din 6 hidrocentrale electrice pe segmentul Nistrul Superior, în regiunile Ternopol, Ivano-Frankovsk şi Cernăuţi. Reieşind din importanţa fluviului Nistru şi din posibilul impact pe care îl poate avea construcţia acestei cascade asupra fluviului Nistru, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) a adresat Ambasadei Suediei o solicitare privind efectuarea unui studiu al impactului social și de mediu pe teritoriul Republicii Moldova urmare a funcţionarii Complexului Hidroenergetic Nistrean (CHEN), precum şi a construcţiei a şase hidrocentrale în amonte de CHEN.



Citește și: Hidrocentralele – o amenințare pentru râul Nistru

Ambasada Suediei a acceptat solicitarea şi a oferit finanţare pentru elaborarea studiului prin intermediul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Această acţiune de asemenea va oferi suport Guvernului Republicii Moldova în procesul de negociere cu Ucraina a Acordului privind funcţionarea Complexului Hidroenergetic Nistrean. De asemenea, partea moldavă a informat Ucraina despre necesitatea respectării prevederilor Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (Convenţia Espoo), ratificată de către ambele ţări. Astfel, ţara vecină este obligată să notifice în mod oficial ţările potenţial afectate de aceste construcţii şi să organizeze consultări privind impactul asupra mediului a activităţilor planificate. În acest context, în anul 2016 la acest subiect, prin intermediul canalelor diplomatice, a fost remisă o scrisoare în adresa Î.S. Ukrhydroenergo.

Până în prezent nu a parvenit nici o notificare privind activitatea planificată din partea Ucrainei, conform prevederilor Convenţiei Espoo. Cu atât mai mult, informaţia cu privire la iniţierea acestei activităţi — construcţia hidrocentralelor nu a fost identificată pe pagina web a Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale al Ucrainei.

Totodată, informăm că în conformitate cu prevederile Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind colaborarea în domeniul protecţiei şi dezvoltării durabile a bazinului fluviului Nistru, semnat la Roma la 29 noiembrie 2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 42 din 15 ianuarie 2013, a fost instituită Comisia mixtă moldo-ucraineană, ca organism de colaborare interstatală între Republica Moldova şi Ucraina în domeniul protecţiei, utilizării durabile şi dezvoltării bazinului fluviului Nistru.

Citește și: Hidrocentralele — o amenințare pentru Nistru (II)

Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr. 347 din 18 aprilie 2018 a fost aprobată componenţa nominală a Părţii moldoveneşti a Comisiei, iar prin Hotărârea Cabinetului de Miniştri al Ucrainei nr. 148 din 28 februarie 2018 a fost aprobată componenţa nominală a părţii ucrainene a aceleiaşi Comisiei. Comisia, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (8) al Acordului menţionat, se va întruni cel puţin o dată pe an, iar în caz de necesitate, la solicitarea oricărei dintre părţi, se vor putea organiza şedinţe extraordinare.

În contextul celor expuse, MADRM menţine poziţia sa în vederea neadmiterii agravării situaţiei pe fluviul Nistru şi insistă pe următoarele:


− solicitarea de la partea ucraineană a informaţiei cu privire la iniţierea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontalier (conform prevederilor Convenţiei Espoo) la construcţiile planificate;

− respectarea de către partea ucraineană a regimului hidrologic în aval de barajele lacului Novodnestrovsk şi lacului de liniştire a acestuia;

− definitivarea Regulilor de exploatare a Complexului Hidroenergetic Nistrean, în baza avizelor prezentate de partea moldavă şi partenerii de dezvoltare;

− definitivarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind asigurarea funcţionării Complexului Hidroenergetic Nistrean, care, în mod obligator, să stipuleze angajamentul reciproc al părţilor de respectare a prevederilor de protecţie a mediului la funcţionarea Complexului Hidroenergetic Nistrean;

− punerea în aplicare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind colaborarea în domeniul protecţiei şi dezvoltării durabile a bazinului fluviului Nistru.


 


Articolul precedentFotografia zilei: La scăldat… în havuzul din centrul municipiului
Articolul următor(FOTO) “O zi cu tata” la Penitenciarul nr. 6 din Soroca
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.