Grădinița “Ghiocel” din municipiul Soroca și-a redeschis ușile

0
924
FOTOGRAFIE SIMBOL

Grădinița nr. 6 ”Ghiocel” din municipiul Soroca și-a redeschis ușile pentru copii, după o pauză de cinci luni. Amintim că în luna mai 2018 instituția și-a sistat activitatea, pentru efectuarea lucrărilor de reparație capitală a acoperișului și unele lucrări de interior. În acest timp, o parte dintre copii au stat acasă, alții au fost înscriși pe la alte grădinițe din oraș.

Lucrările au demarat la 20 august. A fost reparat capital acoperișul instituției, lemnul a fost schimbat, iar foile de ardezie au fost înlocuite cu elemente profilate. Pentru aceste lucrări au fost cheltuiți în jur de 1 milion de lei, alocați de Consiliul municipal. Alte cca 200 mii lei, alocați de autoritățile publice locale, au fost investiți în lucrări de reparații de interior. Astfel, au fost reparate depozitul pentru crupe, coridoarele din două grupe, un dormitor pentru copii, un bloc sanitar, un hol, ne-a informat Rodica Rotaru, directoarea instituției.

Până la reparație grădinița era frecventată de 138 de copii, dintre care au revenit, până acum, cca 100 copii.

VEDEȚI CUM ERAU CONDIȚIILE ÎN INSTITUȚIE, PÂNĂ LA REPARAȚIE:

REPORTAJ VIDEO: Grădinița Nr. 6 din Soroca, între promisiuni și realizări


Articolul precedent„Soroca Baschet”-Școala Sportivă Bălți: 106-87!
Articolul următorO nouă ediție a Almanahului “Soroca” a ieșit de sub tipar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.