Gelozia i-a luat mințile. O femeie din Florești, bătută de concubin cu ciocanul și bâta

0
177

Un bărbat din Florești a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, după ce acum 5 luni și-a snopit în bătaie concubina, aplicându-i mai multe lovituri cu ciocanul și bâta, cea din urmă având nevoie de îngrijiri medicale. Sentința a fost pronunțată astăzi de magistrații Judecătoriei Soroca.

Potrivit materialelor cauzei, totul s-a produs la data de 14 mai, când bărbatul, fiind în stare de ebrietate, a revenit acasă, înde în acel moment se afla concubina. La un moment dat, între cei doi s-a iscat o ceartă, în urma căreia inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii, picioarele, un ciocan şi cu o bâtă peste diferite părţi ale corpului. De frică, femeia a reușit să părăsească domiciliul și a ieșit în stradă, unde a fost observată de trecători care au alertat Poliția și Ambulanța.

Conform raportului de expertiză, în urma traumelor primite, femeia s-a ales cu plagă contuză în regiunea sprâncenei stângi, echimoze periorbital pe stânga, a braţului stâng, pe suprafaţa posterioară a umărului stâng, fesa dreaptă şi fesa stângă.

Fiind audiată, victima a declarat că cearta s-ar fi produs din cauza geloziei, și asta pentru că anterior ea l-a servit pe un cunoscut al concubinului cu o cană de ceai, fapt ce nu i-a plăcut inculpatului.

În cadrul ședinței de judecată, bărbatul și-a recunoscut integral vina.

sursa: deschide.md

Articolul precedentTofilat spune că nu există premize ca tariful la gazul natural să scadă anul acesta. Ne-am putea aștepta la ieftiniri în 2024?
Articolul următorFOTOGRAFIA ZILEI: Ochii casei care nu se uită
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.