La 12 iunie, lucrătorii din domeniul medical și farmaciștii s-au adunat la Palatul de Cultură, unde a avut loc festivitatea prilejuită de Ziua lucrătorului medical și a farmacistului.
Urmăriți imagini video de la festivitate
După intonarea imnului de stat și a imnului medicilor, cei prezenți au fost felicitați de președintele raionului, Ghenadie Muntean, care a apreciat profesionalismul și dedicația medicilor și a menționat că APL susține domeniul medical, acesta fiind unul prioritar pentru autorități. Președintele a decernat diplome mai multor angajați ai instituțiilor medicale și farmacii din întregul raion cu prilejul zilei profesionale și pentru activitate prodigioasă în domeniul medicinii. Au mai ținut discursuri de felicitare Ludmila Ceban, șefa CS Soroca, Mircea Zagaevschi, șeful SAMU Soroca, Angela Rusnac, șefa Spitalului raional Soroca. Rusnac a accentuat importanta acestei profesii, a vorbit despre activitatea instituției medicale pe care o conduce, în special despre investițiile făcute în ultimii ani în reparația mai multor secții ale spitalului de către APL și partenerii din România, cărora le-a mulțumit.
La final, medicii și farmaciștii au avut parte de un concert extraordinar, în care au evoluat noul colectiv artistic de bărbați “Arcașii lui Ștefan”, formația “Olhionia” într-o componență nouă și alți interpreți din Soroca.
Ziua lucrătorului medical și a farmacistului este marcată în țara noastră în a treia duminică a lunii iunie.
MAI MULE FOTOGRAFII VEDEȚI ACCESÂND ACEST LINK: