(Foto) De o astfel de amenajare și înverzire are nevoie un „oraș european”?

0
153

În mod normal, colaborarea dintre o instituție media independentă (or, cea dependentă dansează precum i se cântă) și o instituție a statului se face nu pentru a regla conturi sau a lustrui imagini, dar pentru a arăta oamenilor starea reală de lucruri, fără a aduce ciuva învinuiri nefondate — la urma urmei, nimeni și nimic nu se poate ascunde după deget și activitatea noastră este ca o carte deschisă, care conține nu doar pagini de culoare roz, dar și altele de culori mai sumbre (precum sumbră este și viața noastră uneori, cu părere de rău).

Strada Independenței de Ziua Independenței

Or, vorba ceea, numai acel care nu face nimic nu greșește, iar un ziar, repet, are menirea nu doar a lăuda, dar și a critica când este pe cine și pentru ce. În acest mod, „Observatorul de Nord” și-a construit mereu politica sa editorială, dar există și „parteneri” care se eschivează de la o colaborare în folosul tuturor, și o astfel de instituție este Secția amenajare și înverzire a Primăriei Soroca, mai exact conducătorul acestei instituții, Alexei Patrașcu. Considerându-se, probabil, persoana cea mai indicată de a face ce dorește și cum dorește, acesta a decis să nu mai colaboreze cu „OdN”, ignorând total „curiozitatea” reporterilor noștri (nu în ceea ce privește viața personală a Domniei sale, care chiar nu ne interesează, dar activitatea instituției pe care are onoarea să o conducă) și etichetând ziarul drept unul de culoare „galbenă” — adică, ușuratic și nedemn de a reflecta acțiunile sale profund complexe și de neînțeles pentru jurnaliști. Este alegerea Domniei sale, dar noi nu am stat, nu stăm și nu vom sta la cheremul cuiva și vom informa orcum cetățenii despre această importantă sferă de activitate, mereu aflată în ochii lumii, a oaspeți ai urbei, în special.
În virtutea situației create, redacția nu poate lăsa lucrurile baltă și va comunica cu șeful de la înverzire și amenajare și alții ca el prin intermediul pozelor, care cel mai realist și mai nepărtinitor vorbesc despre calitatea serviciilor prestate de această instituție, despre aportul adus de Secția înverzire și amenajare la promovarea imaginii Sorocii, localitate cu pretenții de a se numi „oraș european”… În rest, domnul Patrașcu are toate posibilitățile să colaboreze cu presa de alte culori, decât cea „galbenă”. Cu cea de culoare roșie, de exemplu.

Pârâu “înverzit și amenajat”

Ce spun oaspeții orașului?

Duminica, 26 august, în ajun de Ziua Independenței, împreună cu rudele venite din Portugalia, am făcut un drum lung să vizităm Cetatea, dar am ajuns la ușile închise, Cetatea fiind în pregătire de Festivalul medieval, și ne-am mirat de mizeria din jurul Cetății. Ne-a supărat mult putoarea de canalizare dinspre bătrânul Nistru… De cine depinde curățenia — ori de Ziua Independenței nu era cazul să fie deja curat și îngrijit? Cetatea este monument istoric și merită menținută ordinea din jurul ei oricând! De ce chemați oaspeți și mai faceți și festivaluri, dacă nu sunteți în stare să tundeți iarba și să măturați? (Elena CREȚU)

 

P.S. Pozele de pe această pagină vizează doar centrul orașului (cu excepția teritoriului de lângă Cetate), dar dacă ieșim din „perimetru”…
P.P.S. La acest dezastru ecologic și-au adus aportul, bineînțeles, și sorocenii…

În orașele înfrățite “ciotcile” sunt scoase sau transformate în elemente urbane, la noi sunt lăsate ca simbol al nepăsării
Capcane pentru soroceni pe cheiul râului Nistru

 

 

Zonă pietonală, dar nu pentru toți…

 

O stropitoare în vârful havuzului – soluție pentru municipiul Soroca

 

 

“Mobilier” urban împrumutat din URSS

 

“Perla” Secției amenajare, un havuz cu aspect de bazin în centrul municipiului. Iar dacă vom fi cuminți, ne vor da și apă

 

 

 

Articolul precedentZiua Mondială a Curățeniei va fi marcată și la Soroca printr-o amplă acțiune de salubrizare
Articolul următorRepublica Moldova are probleme (și) cu…plămânii „verzi”
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.