Duminica trecută au avut loc meciurile din etapa finală a Cupei de iarnă a raionului Soroca. Vă reamintim că dreptul de a juca în etapa finală a fost câștigat de cele mai bune șase formații, participante la acest turneu – Rublenița, Bădiceni, Volovița, „Steaua” (Racovăț), „RulTehCom” (Șolcani) și echipa Inspectoratului raional de poliție.
În ultima zi de competiții au fost înregistrate următoarele rezultate: RUBLENIȚA-BĂDICENI: 2-5; VOLOVIȚA-RULTEHCOM: 1-2; RACOVĂȚ-INSPECTORATUL RAIONAL DE POLIȚIE: 12-1; RULTEHCOM-RUBLENIȚA: 2-2; INSPECTORATUL RAIONAL DE POLIȚIE-VOLOVIȚA: 2-1; BĂDICENI-RACOVĂȚ: 0-2. Astfel, locul I și titlul de deținătoare a Cupei de iarnă a fost câștigat de elevii antrenorului Petru Ciobanu, FC Steaua. Locul secund a revenit formației din Bădiceni, iar pe locul III s-au situat fotbaliștii din Șolcani. Locurile IV, V și VI au revenit, în ordine, echipelor din Volovița, Rublenița și Comisariatul raional de poliție. Iată și componența echipei învingătoare: portar – Marin Spoială, jucători de câmp – Mihai Nartea (autorul celor două goluri din meciul final), Igor Nartea, Stas Nartea, Mihai Zaporojan, Mihai Ursu, Ion Borozan, Vasile Pașa, Victor Dragan, Denis Blanari.
La ceremonia de înmânare a Cupei au participat Radion Ghilas, președintele Asociației raionale de fotbal, și Veaceslav Rusnac, președintele raionului Soroca. (Dan AOLEI)