Fiecare al doilea locuitor al regiunii transnistrene sprijină reintegrarea celor două maluri

0
12

 Fiecare al doilea locuitor din stânga Nistrului susține reintegrarea celor două maluri. Platforma media Zona de Securitate și comunitatea WatchDog.MD au prezentat rezultatele unui studiu privind percepțiile locuitorilor regiunii transnistrene despre reintegrarea Republicii Moldova și Uniunea Europeană. Potrivit cercetării, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, apropierea de malul drept este percepută la fel de importantă ca relațiile cu Federația Rusă.  

Fiecare al doilea locuitor al regiunii transnistrene sprijină reintegrarea celor două maluri. În doi ani, sprijinul pentru reintegrare a crescut cu 8%.

Situația economică din stânga Nistrului continuă să se înrăutățească în contextul războiul rus din Ucraina, iar incertitudinile legate de statutul și viitorul regiunii transnistrene reprezintă una dintre cele mai importante probleme care îngrijorează majoritatea rezidenților malului stâng, mai arată studiul.

Studiul a mai relevat că, pe lângă probleme precum salariile mici sau sărăcia, rezidenții regiunii transnistrene se declară ,,obosiți” de statutul nerecunoscut al regiunii și ,,așteaptă” o soluționare pașnică.

O altă problemă identificată este cea a lipsei libertății cuvântului. Majoritatea respondenților recunosc că le este frică să se expună pe anumite subiecte politice. De asemenea, aceștia recunosc în discuțiile individuale că pe malul drept oamenii sunt mai liberi să își expună punctul de vedere și uneori au chiar mai mare influență asupra vieții politice.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentComuna Vasilcău inițiază procesul de amalgamare voluntară cu Trifăuți și Racovăț
Articolul următorBraconaj piscicol stopat pe Nistru, la Napadova: trei bărbați prinși în flagrant folosind curent electric
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.