Durata medie de viață a moldovenilor care încă mai trăiesc în țară înregistrează îmbunătățiri în ultimii cinci ani, se arată într-un studiu al Biroului Național de Statistică.
Speranța la viață a crescut, în 2018, cu 1,3 ani față de 2014 (o creștere de 1,1 ani pentru bărbați și, respectiv, 1,4 ani pentru femei). Femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii în medie cu 8,7 ani, întrucât mortalitatea prematură încă domină în rândul bărbaţilor, transmite Știri.md cu referire la agora.md.
BNS a calculat cât trăiesc moldovenii care locuiesc pe teritoriul țării, analizând datele din ultimele 12 luni. Rezultatul obținut al duratei medii a vieții în Republica Moldova, în anul 2018, a constituit 70,6 ani, sau 66,3 ani la bărbaţi şi 75,0 ani – la femei. În perioada analizată, s-a înregistrat o scădere a numărului decedaţilor, rata mortalităţii în 2017 constituind 13,4 decedaţi la 1.000 locuitori, comparativ cu 13,9‰ în 2014. Rata mortalităţii infantile, a constituit 9,1 decedaţi în vârstă sub un an la 1.000 născuţi-vii.Se menţine decalajul între ratele mortalităţii generale pe grupe de vârstă pentru bărbați și femei. BNS concluzionează că femeile trăiesc mai mult practic în toate grupele de vârstă. Cea mai accentuată diferență se înregistrează de la naștere până la 45 ani (8,7-7,0 ani). Ulterior, diferența scade rapid.
La începutul anului 2019, în R.Moldova locuiau 2, 68 milioane de persoane cu reşedinţă obişnuită (persoane care, în ultimele 12 luni, au locuit, exceptând perioadele scurte, pe teritoriul R. Moldova).
Sursa: agora.md