Timp de veacuri oamenii au făcut focul în sobe, unii chiar au rămas fideli acestui obicei. Pentru mulți dintre noi, iarna vine cu stări de stres și îngrijorare asociate prețurilor mari, care încep să apară invariabil odată cu sosirea frigului.
Indiferent de bugetul disponibil, a reuși să asiguri confortul termic al locuinței cu costuri reduse este o reușita importantă și face parte dintre preocupările principale de sezon, in special in casele la pământ.
Pentru că vremea se răcește, comercianții profită de acest fapt și au ridicat preturile la lemnele de foc. În Soroca, un metru ster de lemn a ajuns să coste între 750 și 1.000 de lei. Cei care preferă să folosească cărbune pentru foc, vor trebui să scoată din buzunar 3890 – 4300 de lei pentru o tonă, iar cei care vor cumpăra peleți – vor achita de la 2600 până la 3000 lei per tonă, la brichete – de la 2000 până la 2500, în funcție de materia primă.
Pentru sezonul de încălzire, moldovenii trebuie să pregătească aproximativ 8-9 mii de lei doar pentru a cumpăra cărbune, pentru că o familie are nevoie de circa 1-2 tone de cărbune pe sezon. Este greu de spus cât cărbune se consumă în sezonul de iarnă la o casă. În linii generale, o casă are nevoie de 1-2 tone de cărbune pe sezon, dar totul depinde cât de friguroasă este iarna, de tipul de casă și de încălzire
Oamenii sunt îndemnați să procure masa lemnoasă la prețul de 650 lei un metru ster direct de la întreprinderile silvice, cum ar fi ”Întreprinderea pentru Silvicultura “, Soroca pentru a evita adaosurile la preț pe care le pun comercianții de lemne ce nu au nicio tangență cu agenția.
La magazinul “Avangard” tot putem găsi o gamă largă de sortimente pentru încălzirea caselor. (Cristina PLITOC)