Astăzi, de Ziua Profesorului, am ales să vă împărtășesc povestea unui cuplu care și-a dedicat întreaga viață educației și valorilor învățământului. Lidia și Dumitru Iovu, împreună de peste 50 de ani, nu au fost doar parteneri de viață, ci și parteneri în misiunea de a forma și inspira generații întregi de tineri. Fie la universitate, fie în sălile de clasă, fie acasă sau în comunitate, ei au trăit și au lucrat cu aceeași pasiune, dăruire și răbdare, lăsând o amprentă profundă asupra tuturor celor care i-au cunoscut.
Lidia Iovu s-a născut în satul Scăieni, raionul Dondușeni, într-o familie modestă, fiind înconjurată de iubire și grijă. Primii ani ai copilăriei ei au fost legați de simplitatea vieții rurale, de joaca printre curțile sătești, de mirosul pământului reavăn și de primele descoperiri ale lumii în care urma să crească. La cinci ani, viața i-a schimbat cursul. Părinții s-au mutat la Soroca, orașul natal al mamei. Pentru un copil, mutarea era un salt în necunoscut.
Cu ochii ei mari și curioși, a primit schimbarea ca pe o aventură. Orașul Soroca, cu străzile sale liniștite, cu râul Nistru care șerpuia la marginea lui și cu oamenii care păreau să se cunoască între ei de o viață, a devenit repede îndrăgit.
Școala Medie nr. 1, a fost locul în care talentul și sensibilitatea ei s-au întâlnit cu oportunitatea. Aici a descoperit oameni care aveau puterea să schimbe destine – profesorii. Două doamne au avut asupra ei un impact de neuitat. Prima, Ganea Elizaveta, profesoară de limba moldovenească, era un reper de rigoare și blândețe. A doua, Colcher Liubovi, profesoară de franceză, era mai mult decât o profesoară – era o prezență aristocratică, cu maniere alese, cu o eleganță naturală care fascina și inspira. Soțul ei, medic, absolvent al Sorbonei, completa imaginea unei familii de vis, respectată și admirată.
Privind-o pe doamna Colcher, Lidia a înțeles pentru prima dată ce înseamnă să iubești cu adevărat ceea ce faci și să transmiți acea iubire celor din jur. „Era ca un ideal. Noi, elevii, ne străduiam să-i urmăm exemplul, să-i imităm grația și pasiunea. Datorită ei și cunoștințelor pe care le-am dobândit, am ales să urmez studiile de limbi străine, secția franceză, la Universitatea de Stat din Chișinău. Această specialitate m-a fascinat și m-a împlinit. Dacă aș putea să mă întorc în timp, aș face același drum și aș reveni fără ezitare la școală”, spune Lidia.
Sub îndrumarea acestor femei, și-a format convingerea că destinul ei va fi acela de a fi profesor. Facultatea de limbi străine, i-a oferit șansa să-și aprofundeze pasiunea. După finisarea facultății, Soroca o aștepta cu brațele deschise, dar locurile de muncă erau limitate. Astfel, a început naveta zilnică către școala medie din Rublenița timp de 17 ani. Zilele erau lungi, obositoare, dar Lidia nu simțea greutatea drumului. Aici și-a descoperit răbdarea, perseverența și bucuria de a vedea progresul copiilor.
„Tatiana Socolova, Tatiana Ioniță, Nicolae Ursachi, Valeriu Manea – aceștia au fost primii mei discipoli care au adus rezultate notabile la olimpiadele republicane, iar fiecare reușită a lor a fost pentru mine o bucurie imensă. Ani întregi au fost plini de frumusețe și energie, în care am lucrat alături de un colectiv puternic, unit și dedicat. Timpul petrecut la Rublenița nu a însemnat doar muncă. A fost o perioadă de formare profundă, în care am învățat răbdarea, înțelegerea fiecărui copil și satisfacția adâncă de a vedea cum efortul depus cu dragoste dă roade frumoase zi de zi”, a mai adăugat doamna Iovu.
După 17 ani, un nou început s-a deschis odată cu invitația de a preda la Liceul „Constantin Stere” din Soroca. Doamna Bejan i-a oferit oportunitatea de a lucra doar cu liceeni, cu programe aprofundate, și cu libertatea de a crea. A lucrat suplimentar cu elevii care voiau mai mult, care visau mai mult, care erau însetați de cunoaștere. Zilele și nopțile de muncă erau pline de emoție și satisfacție. Premiile obținute, bacalaureatele reușite, fiecare elev care depășea greutățile inițiale și devenea cineva în viață era pentru ea o victorie personală.
„Printre discipolii mei se numără: Sorina Grosu, Alexandru Marchitan, Elena Iovu, Alexandru Iavorschi, Svetlana Colța, Andrian Cucer, Ranga Mădălina, Ranga Andreea, Ilie Sochircă, Mihaela Lavraniuc, Tatiana Scânteian, Iuliana Mânăscurtă și mulți alții. Mulți dintre ei au devenit profesori de limbi străine, traducători sau cercetători renumiți, precum Georgetă Câșlaru, doctor conferențiar la Sorbona, și Oxana Maxim, om de știință și doctor conferențiar acum în Germania. Fiecare succes al elevilor mei, era pentru mine o dovadă că vocația mea a fost reală și că dăruirea a schimbat vieți”, a mai spus doamna Lidia.
Școala nu a fost niciodată doar o profesie pentru ea. A fost vocație, un loc de bucurie, un spațiu în care dăruirea și pasiunea se întâlneau cu setea de cunoaștere a copiilor. Chiar și copiii veniți din sate, cu cunoștințe mai slabe, au învățat sub îndrumarea ei că răbdarea, perseverența și dragostea pentru învățare pot deschide orice ușă.
În cei 37 de ani de activitate, fiecare lecție predată, fiecare zâmbet al unui elev, fiecare premiu și fiecare succes au fost pentru Lidia confirmarea că iubirea pentru școală poate lumina generații întregi. Lidia Iovu – o femeie care a modelat caractere și a insuflat pasiunea pentru cunoaștere în sute de tineri, transformând viața lor și, implicit, lumea din jurul ei.
În umbra pasiunii și răbdării Lidiei, a apărut Dumitru, omul care a devenit sprijin și partener. Povestea lui începe într-un alt sat, cu alte vise, dar cu aceeași iubire pentru limbi străine.
Dumitru Iovu s-a născut în satul Hrușeva, raionul Criuleni, nu departe de celebra zonă a Cricovei, într-un mediu simplu, dar plin de valori și curiozitate pentru cunoaștere. Încă din copilărie, el a fost fascinat de lumea limbilor străine, iar dragostea pentru limba franceză i-a fost aprinsă de profesorul său din școală. Visul de a deveni profesor de limba franceză s-a conturat încă din acei ani, chiar dacă viața avea să-i ofere și drumuri neașteptate.
După finisarea celor zece clase, tânărul Dumitru a fost chemat la armată și a petrecut trei ani în marina militară, pe submarin. Această experiență, cu rigorile și disciplina ei, l-a modelat profund, întărindu-i caracterul și răbdarea, două calități care l-au definit în întreaga sa carieră didactică.
Întors acasă, cu inima încă plină de dorința de a învăța și de a deveni profesor, Dumitru s-a înscris la Universitatea de Stat din Chișinău, secția limbi străine, specializarea franceză. Acolo, a avut un moment foarte plăcut, care i-a schimbat viața pentru totdeauna.
„La universitate, am întâlnit-o pe Lidia. Iubirea noastră a înflorit rapid și ne-am căsătorit chiar în anii studenției, combinând studiul, dragostea și visul comun de a preda și de a transmite pasiunea pentru cunoaștere”, spune Dumitru.
După absolvire, s-a întors la Soroca, unde Lidia deja activa la școala din Rublenița. Dumitru s-a angajat tot acolo, începând o carieră care a durat mai bine de două decenii – 22 de ani de dăruire, muncă și formare a elevilor. Ani plini de lecții, de efort și de satisfacții. După acest lung capitol la Rublenița, Dumitru a continuat la Liceul Teoretic „Constantin Stere”, unde timp de 20 de ani a fost nu doar profesor, ci și diriginte, model și sprijin pentru sute de tineri. Generații de elevi buni și stăruitori au crescut sub îndrumarea sa atentă și calmă.
Dumitru Iovu a adunat 42 de ani de activitate în învățământ. Întotdeauna a privit elevii nu doar ca pe niște discipoli, ci ca pe niște tineri însetați de cunoaștere, pe care să-i inspire și să-i călăuzească. Cariera sa nu a fost doar un drum profesional, ci o viață dedicată, alături de Lidia, construind împreună nu doar familia lor, ci și viitorul a zeci și sute de tineri.
Dincolo de studii, de armată și de începuturile carierei, adevărata împlinire a lui Dumitru a venit odată cu întâlnirea Lidiei. Viața, le-a unit drumurile la Universitatea de Stat din Chișinău, acolo unde, printre cursuri, adunări și prietenii studențești, s-a înfiripat încet o poveste care a crescut pas cu pas și s-a transformat într-o familie. Acolo a început capitolul lor împreună…
Ea, fata din Soroca, visătoare și plină de admirație pentru profesorii ei, el – băiatul din Hrușeva, trecut prin armată și trei ani de viață pe submarin, cu un fel de maturitate pe care alți studenți n-o aveau. Deși între ei era diferența de patru ani de vârstă, la facultate îi despărțea doar un curs: Lidia mergea înainte, Dumitru abia recupera timpul pe care viața i-l luase pentru uniformă și discipline militare.
Drumurile lor s-au intersectat la ședințele studențești, unde fiecare curs își trimitea un reprezentant. Mergeau la întruniri, pline de sarcini banale – curățenie, organizări, convocări.
„Eram în același cămin cu Dumitru, la același etaj, și simțeam cum mă privește, cum încearcă să se apropie de mine, dar eu țineam distanța. După anul doi, am plecat la mare, în Kazahstan. Eram printre elevele alese pentru această călătorie, iar el printre băieți. Era nevoie să susții sesiunea mai devreme ca să poți pleca, și astfel ne-am regăsit într-un grup mic de studenți. L-am văzut atunci cu alți ochi: modest, harnic, responsabil și cu o pricepere practică rară printre tinerii de atunci. Orice lucru bărbătesc era în mâinile lui o treabă rezolvată”, a spus Lidia.
Destinul i-a adus mai aproape mai ales atunci când au plecat la Kazahstan, departe de rutina zilnică, și prietenia lor s-a transformat încet în iubire.
Dumitru își amintește de primele emoții când a întâlnit chipul Lidiei… „La facultate, când am văzut-o, inima mi-a sărit – ce frumoasă, bună, sufletistă. Am știut că trebuie să o cuceresc.”
Lidia, avea 20 de ani, el 24. Era copt la minte și deja simțea că vrea să fie însurat. Un an de zile au mers împreună, în pași timizi dar siguri. Și într-o zi, fără flori, fără inele, fără gesturi teatrale, Dumitru i-a spus simplu: „Aș vrea să fim împreună toată viața.” Lidia a zâmbit și a spus „da”, pentru că în fața ei era un om de nădejde, un partener adevărat.
„Am jucat nunta într-o cafenea. Ca invitați am avut, peste o sută de oameni. Au fost și rude, vecini, prieteni și colegi. De atunci, am mers împreună peste tot”, a adăugat Dumitru.
Au lucrat amândoi la școala din Rublenița, apoi la Liceul Teoretic „Constantin Stere”, la liceul privat „Basarabia” și după, au revenit din nou la Liceul Teoretic „Constantin Stere”. Totul împreună… Lecții, drumuri, navete, responsabilități. Chiar și acasă, la fel împreună fac totul. În familia Iovu nu a existat vreodată „lucru de bărbat” și „lucru de femeie”. Totul fac în doi.
Au crescut doi copii – pe Elena și pe Andrei – și prin ei au primit darul nepoților, Andrieș și Alexandra. Și copiii, și nepoții sunt mândria și bucuria lor. „Noi n-avem noră și ginere”, spun ei. „Avem încă un fiu și încă o fiică.”
„Lidia a fost și este o persoană foarte bună, gingașă, iubitoare și stăruitoare. Tot ce ne-am dorit – noi sau copiii – ea a fost mereu în stare să facă, să ajute, să ofere. Îi mulțumesc din suflet pentru tot”, a adăugat Dumitru.
Aceste cuvinte nu sunt doar elogii – ele reflectă întreaga lor viață împreună, răbdarea, grija și devotamentul care au transformat ani de muncă, familie și iubire într-o căsnicie trainică, construită pe respect, înțelegere și sprijin reciproc.
Familia s-a lărgit frumos, iar sărbătorile îi găsesc mereu împreună, la Soroca. Zile de naștere, hram, Paște, Crăciun, Anul Nou – toate sunt prilejuri de adunare, cu glume, râsete, amintiri, dragoste și timp frumos petrecut împreună.
Lidia și Dumitru Iovu și-au sărbătorit pe 6 iulie 2024 jubileul de 50 de ani de căsătorie. Își doreau să marcheze această ocazie cu o sărbătoare frumoasă, pentru că au avut o căsnicie plină de armonie, o familie unită și o viață frumoasă împreună. Anul trecut, sărbătoarea celor 50 de ani de căsnicie a fost umbrită de problemele de sănătate ale Lidiei, așa că momentul nu a putut fi marcat așa cum și-ar fi dorit.
Anul acesta, cu ocazia împlinirii a 51 de ani de căsătorie, copiii le-au pregătit o surpriză de neuitat – o călătorie în România. Au vizitat mănăstirea Petroasa și au asistat la hramul bisericii, înconjurați de un sobor de aproximativ 30 de preoți și de arhiepiscopul Iustin de Maramureș. Apoi au continuat călătoria la mănăstirea Bârsana și la baștina lui Eminescu, unde au gustat un măr din grădina poetului împreună cu nepoțeii, recuperând astfel sărbătoarea pierdută de anul trecut.
Lidia povestește că pentru ea o căsnicie trainică se clădește mai întâi pe dragoste – acel sentiment care leagă două suflete și care dă sens întregii vieți în doi. Încrederea reciprocă a fost mereu baza stabilității lor. Dumitru a fost sprijinul sigur și umărul de nădejde care i-a oferit liniște. Respectul, înțelegerea, iertarea și înțelepciunea au fost, de asemenea, esențiale, pentru că viața aduce inevitabil și momente dificile. Au știut mereu să cedeze la momentul potrivit, să se ierte și să continue împreună. Nu au existat certuri care să dureze mult, chiar și micile conflicte au fost trecute repede, cu dialog și empatie.
Copiii și nepoții le aduc bucurie și energie. Nepotul Andrieș de la Chișinău vine la ei în fiecare vară, iar Sanda, nepoata, doarme adesea la ei, împreună făcând lecțiile. Toate aceste momente simple, dar pline de iubire și apropiere, le arată că viața în familie, trăită cu grijă și respect, este cea mai mare comoară.
După o viață întreagă dedicată școlii, elevilor și formării tinerelor generații, Lidia și Dumitru Iovu au rămas mereu aproape de profesie și de colegii lor. Experiența lor, dăruirea și pasiunea pentru educație le-au modelat carierele și le-au adus recunoștința celor pe care i-au îndrumat de-a lungul anilor.
Cu ocazia Zilei Profesorului, ei au dorit să transmită un gând cald și un mesaj de apreciere nu doar colegilor apropiați, ci tuturor celor care, zi de zi, contribuie la educația copiilor și tinerilor.
„Felicitări, dragi colegi! Fiecare dintre dumneavoastră își pune amprenta asupra educației elevilor cu multă dăruire, perseverență, pasiune și răbdare. Noi vă dorim să aveți parte de multă sănătate, de respectul și recunoștința pe care le meritați și de realizări frumoase!”
