Facturile de plată pentru serviciile comunale ar putea fi emise eșalonat

0
88

Facturile de plată pentru prestările de servicii comunale ar putea fi emise eșalonat, pe parcursul lunii aprilie. O discuție în acest sens va avea loc astăzi cu furnizorii de aceste servicii, susține premierul Ion Chicu.

Potrivit lui, măsura e necesară pentru evitarea aglomerării de persoane la ghișeele de plată, în contextul răspândirii COVID-19, transmite IPN. „Vom avea o ședință, o discuție cu principalii furnizori de aceste servicii, astfel încât să fie un grafic de emitere a acestor facturi, a acestor conturi, astfel încât să evităm aglomerarea și aici a cetățenilor la ghișeele de plată a acestor facturi”, a declarat Ion Chicu după ședința Comisiei Situații Excepționale din 23 martie.

  În altă ordine de idei, premierul a remarcat că în decizia ședinței din 23 martie a Comisiei Situații Excepționale, au fost incluse măsurile de susținere economică care au fost agreate în cadrul discuțiilor cu asociațiile de business acum cinci zile. Potrivit lui, aprobarea măsurilor prin Comisia Situații Excepționale este necesară pentru că unele din aceste măsuri vizează termenul de 25 martie. De exemplu, amânarea de la 25 martie, pentru luna iunie, a plății pentru impozitul pe venit a persoanelor juridice, pentru trimestrul I 2020. Un punct important, potrivit lui Ion Chicu, este și instituirea moratoriului pentru tot tipul de controale a agenților economici, până pe 1 iunie 2020.

SURSA: IPN


Articolul precedentConsiliul Raional Soroca a lansat campania de colectare a fondurilor de susținere a instituțiilor medicale din raion
Articolul următor“O oră pe zi, uitați de coronavirus”: Sfatul autorităților din Islanda
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.