Indiferent cât ai mâncat, aproape mereu mai apare pofta de desert. Știința explică acest fenomen prin felul în care funcționează stomacul și creierul tău.
După o masă copioasă, senzația de sațietate apare rapid. Totuși, când vezi prăjitura, apare gândul că mai încape puțin. Japonezii numesc această stare betsubara, adică stomac separat. Nu există un al doilea stomac, dar senzația este reală.
Stomacul tău nu are un volum fix. El se adaptează în timpul mesei. Mușchii se relaxează și permit o capacitate mai mare fără disconfort major. Mâncărurile grele ocupă mult spațiu și cer efort digestiv. Deserturile sunt moi și ușor de procesat. O înghețată sau o prăjitură solicită mai puțin digestia, iar stomacul face loc mai ușor.
Creierul joacă un rol important. Pofta nu ține doar de foame. Există și dorința de a mânca pentru plăcere. Alimentele dulci activează zonele din creier responsabile de recompensă. Dopamina crește, iar semnalele de sațietate scad temporar. Chiar dacă foamea fizică a dispărut, dorința pentru ceva dulce rămâne.
Mai intervine și sațietatea senzorială. După ce mănânci același tip de gust și textură, interesul creierului scade. Când apare un gust diferit, dulce sau cremos, sistemul de recompensă se reactivează. De aceea nu mai poți mânca încă o porție de friptură, dar accepți desertul.
Contează și timpul. Semnalele de sațietate ajung complet la creier în 20 până la 40 de minute. Mulți decid dacă vor desert înainte ca acest proces să se încheie. În acest interval, dorința de plăcere câștigă teren. Nu întâmplător, desertul este propus imediat după masă.
La toate acestea se adaugă obiceiurile sociale. Desertul înseamnă sărbătoare, răsfăț și recompensă. Din copilărie, ai învățat să îl asociezi cu momentele speciale. În familie sau la mese festive, mănânci mai mult și mai ușor accepți dulciurile.
Așadar, când spui că ești prea plin pentru mâncare, dar mai ai loc de desert, corpul tău funcționează normal. Este rezultatul unei combinații clare între stomac, creier și obiceiuri învățate.
