Unii parohi de la Mitropolia Moldovei ar fi fost sancționați verbal, pentru că promovau mesaje pro-război. Cel puțin asta a declarat episcopul de Soroca, Ioan, însă fără a da nume. Acesta a mai dat de înțeles că acești preoți ar putea fi pedepsiți mai dur dacă vor continua un asemenea „discurs agresiv”.
Totodată, episcopul de Soroca, Ioan, s-a disociat de mesajele pro-război proferate de unii preoți. „Dacă preoții vin cu asemenea declarații, atunci doar regretăm comportamentul unor astfel de slujitori. Au fost sesizați acești preoți. Noi, ca instituție, ne-am autosesizat și, deocamdată, ei au fost sancționați verbal. Dar dacă vor continua cu un asemenea discurs agresiv, sigur că asupra lor va fi aplicată o altă pedeapsă canonică”, a spus el.
Vizionați materialul integral pe tv8.md