Acum vreo patru ani raionul Soroca a făcut primii pași în lumea energiei regenerabile. Au fost instalate turbine eoliene la Bădiceni și Visoca, a urmat mai apoi comuna Ocolina. Între timp au început a fi instalate tot mai multe baterii solare, atât la agenți economici pentru a scăpa de facturile prea mari, cât și ca parcuri fotovoltaice. Criza energetică ce a urmat a fost un catalizator și mai mare pentru acest proces.
Cu toate că această tehnologie și energia verde poate părea nouă la prima vedere, strămoșii noștri utilizau energia eoliană și cea a apei de secole, când la morile de vânt și cele de apă de pe Nistru sau alte râulețe se măcina făina. Și dacă soarele era important în special pentru plugari la etapa de creștere a grâului din câmpii, astăzi și unii brutari beneficiază de razele sale, pe care le transformă în energie pentru cuptoare. SRL “Al-Irina” din Soroca este una dintre aceste brutării, care și-a modernizat sursa de electricitate pentru a menține prețurile pâinii la nivelul de până la scumpirea energiei electrice.
Alt exemplu în utilizarea energiei verzi este și Gospodăria Țărănească Osadciuc Victor din satul Iorjnița, comuna Cosăuți, care gestionează o companie de producere a uleiului de floarea soarelui, aflată în preajma municipiului Soroca. Investiția este una mare, și chiar dacă factura s-a redus după instalarea lor, acestea deocamdată nu acoperă toate cheltuielile pentru energia electrică.
La Soroca avem și o instituție publică care a ales energia verde, este vorba de Incubatorul de Afaceri, pe acoperișul căruia au fost instalate baterii solare. Prin această realizare s-a dorit reducerea costurilor la electricitate, fiind un model și pentru alte instituții ale Consiliului Raional Soroca. Cu toate că s-ar crede că tot ce ține de tehnologii ar fi prerogativa bărbaților, în realitate este doar un stereotip, iar cazurile despre care am vorbit anterior, sunt un exemplu că femeile nu doar pot, ci și fac.
Desigur că trecerea la energia verde nu este un proces ușor și nici ieftin, dar nu este nici imposibil. Energia verde folosită atât pentru propriile necesități cât și pentru livrarea în rețea este una dintre soluțiile de succes pentru combaterea crizei energetice. Apropo, ecologiștii ne spun de pe acum să ne gândim și ce facem ulterior cu panourile fotovoltaice. Ca atunci când le va veni sfârșitul firesc, să nu le aruncăm oriunde. Un lucru este sigur, energia verde pentru Republica Moldova nu mai este doar un viitor iluzoriu, ci un prezent tot mai real.














