Elevii Liceului Teoretic “Petru Rareş” din Soroca și-au luat rămas bun de la toamnă / GALERIE FOTO

0
436

Dimineaţа de 21 noiembrie fusese posomorâtă, cu cerul acoperit de nori, conturând un peisaj cenuşiu. Dar în ciuda vremii capricioase, micuţii entuziasmaţi ai claselor primare, aduc propriile raze de lumină pe scena Liceului Teoretic “Petru Rareş”, pentru a-şi lua un rămas bun de la Toamnă.

Spre deosebire de edițiile anterioare, “Balul Toamnei” din 2023 a fost remarcabil și surprinzător, plasând un accent puternic nu doar pe creativitatea manuală, ci și pe expresivitatea scenică. Sub privirile uluite și aplauzele entuziasmate ale colegilor, personalitățile micilor artiști au prins viață prin dans, cântec, poezie și interpretare scenică.

Acest eveniment fusese încheiat de invitaţii specialii din ansamblul folcloric “Busuioc”, provocând un adevărat furor în rândurile spectatorilor prin intermediul splendidelor dansuri populare şi acompanimentului muzical. Balul Toamnei, nu doar o festivitate, ci un prilej spre întărirea şi integrarea micuţilor într-o strânsă legătură cu lumea înconjurătoare, oferindu-le o experienţă unică, care le va rămâne pe întreg parcursul vieţii.

Reporter MoJo: Eugeniu Raneta, membru al colectivilui ziarului “Cuvântul” din cadrul Liceului Teoretic “Petru Rareş” din municipiul Soroca.

Reportaj realizat în cadrul studioului pentru tineri MoJo, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.


Articolul precedentSorocenii sunt invitați la o expoziție dedicată epocii voievodului Ștefan cel Mare
Articolul următorPasagera rănită în accidentul de pe traseul Soroca-Cosăuți a murit la spital
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.