În luna noiembrie 2024, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a lansat o campanie națională pentru a aduce în atenția elevilor din Republica Moldova importanța protecției proprietății intelectuale. Campania, desfășurată până în aprilie 2025, își propune să ajungă în cât mai multe licee din țară, inclusiv din mediul rural, pentru a instrui tinerii cu privire la drepturile și beneficiile care derivă din protejarea creațiilor intelectuale.
Despre scopul și importanța campaniei a vorbit directorul general AGEPI, Eugeniu Rusu, la emisiunea „Bună Dimineața”.
„Intenția noastră este să ajungem la cât mai multe licee de Republica Moldova și nu doar din municipiu. Mergem și în sate în care o să ținem lecții deschise despre proprietatea intelectuală, căci orice tânăr se folosește de proprietatea intelectuală din momentul în care merge la școală dar și la grădiniță”.
Autoritățile intenționează să creeze și o hartă interactivă care să arate progresul campaniei și impactul asupra educației în domeniul proprietății intelectuale.
„Sperăm să ajungem la cât mai mulți tineri, să facem o hartă interactivă de promovare, în care să vedem dacă am ajuns la toate liceele din Republica Moldova și evident urmează ca ulterior, în gradul acestei campanii, să informăm atât despre beneficiile și toate aspectele importante de proprietate intelectuală, cât și despre alte proiecte care noi le organizăm împreună cu Ministerul Educației”.
Campania AGEPI este o inițiativă esențială într-o perioadă în care tinerii sunt din ce în ce mai expuși la conținut digital și la provocări legate de respectarea drepturilor de autor.
sursa: moldova1.md