Debarcaderele Soroca-Țekinovca și Cosăuți-Yampil nu mai funcționează de doi ani. Împreună cu deputatul din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, doamna Aliona Pilipețcaia, am încercat să rezolvăm această problemă prin organizarea unei ședințe comune cu participarea conducerii Agenției Navale întâi în Parlament, în cadrul Comisiei de Mediu și Dezvoltare Regională, iar apoi în cadrul a două întâlniri la Soroca, cu participarea conducerii raionului și agenților economici – proprietari ai debarcaderelor.
Din păcate, cerințele înaintate de Agenție sunt peste puterile acestor agenți economici.
Am încercat să argumentăm necesitatea deschiderii liniilor de debarcader cu capacitatea de a descărca situația tensionată de la punctul de control Otaci-Moghiliov, din cauza fluxului mare de refugiați. Am adresat solicitarea prim-ministrului doamna Natalia Gavrilița. Răspunsul a venit de la Serviciul de Informații și Securitate, un răspuns care nu îi va satisface pe soroceni, iar debarcaderele nu vor funcționa în continuare.
Astfel, Guvernul crede că distanța dintre Soroca și Otaci este mică – 55 km. (Despre cetățenii Republicii Moldova, care au rude și case părintești în Ucraina și care au conexiuni cu celălalt mal al Nistrului pe termen lung, nu se pomenește deloc or, ca să meargă peste râu aceștia trebuie să parcurgă 55 de kilometri dus-întors). În răspuns se mai menționează că fluxul de refugiați va fi mic (cum se poate calcula anticipat numărul de refugiați dacă, până la urmă, o persoană își alege singur drumul?), că există riscul de trecere ilegală de contrabandă și trecere ilegală a frontierei (asemenea cazuri există deja la alte puncte de control), că forțele Poliției de Frontieră sunt la limită (iar noii ne-am oferit să le descarcăm puțin).
Păcat că propunerile noastre nu au găsit înțelegerea și susținerea guvernului!