Dumitru CANȚĂR: „În anul 1987 m-am „îmbolnăvit de … fotbal” și această „maladie” mă urmărește până în prezent”/VIDEO

0
442

Fără îndoială, foarte mulți soroceni care sunt împătimiți de regele sportului și care, vorba unui comentator sportiv, „mănâncă fotbalul pe pâine” î-l cunosc pe Dumitru Canțâr, pedagogul și antrenor care adună în jurul său zeci și sute de pici, băieți și fete, care la început vin la antrenamente „pentru sănătate”, dar cu trecerea timpului se vor „vedete, care să fie aplaudate pe stadioanele orașului, raionului și, de ce nu?, a republicii… Altfel, de ceva vreme, sala sportivă a penitenciarului din Soroca este plină de tineri fotbaliști, care sub îndrumarea unui antrenor de vocație învață alfabetul acestui frumos sport și pregătesc pentru performanțele de mâine.

Dumitru CANȚÂR, profesor de educație fizică la Gimnaziul Zastânca, posesor al licenței „C” de antrenor: Iubesc fotbalul de când mă știu, dar m-am „îmbolnăvit” de el în anul 1987 și nu m-am „tratat” nici până astăzi. Ba mai mult, nici nu vreau să mă las de acest sport, fiindcă fotbalul este viața mea. Provin dintr-o familie numeroasă, în care sportul, în general și fotbalul, în special, mereu a fost pe loc de cinste. Îmi dedic viața fotbalului și acest lucru mă face fericit. Sunt conștient că nu toți acești pici vor rupe gura stadioanelor, dar nu aceasta este principalul – important este să creștem o generație sănătoasă, iar rezultatele vor veni, cu siguranță. În acest context, mă bucur că am și discipoli cu care chiar mă pot mândri – Igor Balan, Vadim Tusu, Victor Ioniță… – și care sunt un exemplu pentru acești minunați copilași.

Victor SPINEI, părinte: Sunt bucuros că acești frumoși copii au îndrăgit fotbalul și îi mulțumesc domnului antrenor Dumitru Canțâr pentru munca depusă. Fotbalul este un sport de echipă, un sport care unește toată lumea. Or, într-un corp sănătoasă este și o minte sănătoasă…

Vă propunem un material VIDEO la această temă. Vizionare plăcută!


Articolul precedentTinerii din Soroca sunt invitați la film! / VIDEO
Articolul următor1 aprilie: start înscrierii copiilor în clasa I
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.