Dragoste adevărată: Și-a iertat iubita care l-a înjunghiat

0
232
sursa: www.bing.com, Imagine generată de IA

O cauză penală a fost recent examinată de Judecătoria Soroca, în care o femeie dintr-un sat din raionul Florești este învinuită de violență în familie. Victima, în ședința de judecată, a relatat că trăiește împreună cu concubina timp de 8 ani și împreună cresc 3 copii minori.

În familie nu au avut probleme, însă periodic întâmpină dificultăți financiare. Concubina nu lucrează, ci se ocupă de creșterea copiilor. La data de 02.12.2023, în jurul orei 16:00, fiind în stare de ebrietate, s-a întors de la muncă. După aceea, împreună cu concubina au mers în vizită la mama acesteia, unde au consumat băuturi alcoolice. Reveniți la domiciliu, a izbucnit un conflict între ei din cauza problemelor materiale. Aflându-se în curtea gospodăriei, fiul i-a comunicat că mama s-a tăiat la mână cu o sticlă. Intrând în locuință, a observat că concubina sângera la mâna stângă. El i-a acordat ajutorul necesar. Ulterior, femeia a încercat să se taie în regiunea gâtului. În momentul când el s-a întors cu spatele, concubina l-a lovit de trei ori cu cuțitul de bucătărie în regiunea brațului drept, după care tot ea a apelat la serviciul de urgență.

Fiind audiată în ședința de judecată, femeia și-a recunoscut integral vina în comiterea infracțiunii. Îi pare rău de cele comise. La momentul actual, ei s-au împăcat și continuă să locuiască împreună. Victima a comunicat instanței că în prezent nu are nici o pretenție față de concubină și a solicitat instanței aplicarea unei pedepse mai blânde, sub forma muncii neremunerate în folosul comunității pentru inculpată.


Articolul precedentLa Soroca se va desfăşura campionatul municipiului la baschet pentru juniori
Articolul următorIată primii participanți la concursul foto ”Dacă dragoste nu e, numic nu e”. Încearcă-ți și tu norocul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.