Doi minori au intrat într-o casă din Soroca, au agresat persoanele din interior și au furat geanta cu telefoane și portmoneul

0
601

La 30 ianuarie în jurul orei 18:00 în Serviciul de Gardă al Inspectoratului de Poliție Soroca, a parvenit comunicarea telefonică de la o femeie de 34 de ani din Soroca, care a comunicat că a fost agresată fizic la domiciliu de către două persoane necunoscute, informează poliția.

“Ajunși la fața locului, membrii Grupului de reacționare operativă al Inspectoratului de Poliție Soroca, preliminar au stabilit că, la 30.01.2022 ora 17:30 două persoane necunoscute prin acces liber au pătruns în locuința femeii de 34 de ani, unde ultima se afla cu concubinul său, un bărbat de 43 de ani. Ambii fiind agresați fizic fără careva motive și în mod deschis făptașii au sustras geanta victimei în care se aflau două telefoane mobile și portmoneul cu acte de identitate, astfel pricinuindu-i o pagubă materială considerabilă” ne-a declarat Svetlana Talpă, ofițer de presă al IP Soroca.

Polițiștii au identificat făptașii, care s-au dovedit a fi doi minori în vârstă de 16 și 17 ani, care sunt din municipiul Soroca. Totodată pe acest caz a fost inițiat un dosar penal. 

 

Articolul precedentFinita la pandemia?
Articolul următorFOTOGRAFIA ZILEI: Dragostea vârstă nu are, Maria și Nicolae Ciuntu din Visoca dovedesc oricui acest lucru
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.