Comisia specializată de selectare și evaluare a proiectelor investiționale a desemnat câștigătorii concursului de proiecte finanțate în 2026 din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, informează cnam.md
Astfel, 62 de proiecte investiționale vor fi finanțate în anul curent. Acestea au fost selectate dintr-un număr de 109 de dosare admise pentru etapa de evaluare în cadrul concursului. Toate proiectele desemnate câștigătoare prevăd lucrări de reparație a edificiilor prestatorilor publici de servicii medicale.
Cele două proiecte câștigătoare de la Soroca sunt: Reconstrucția acoperișului blocului E, Spitalul raional „Anatolie Prisacari” (strada Testemițeanu, 68), în sumă de 948.109,64 de lei și Reparația farmaciei Centrului de Sănătate Soroca (strada Mihai Eminescu, 16) – 320.675,20 lei.
Pentru finanțarea proiectelor investiționale în anul 2026, în fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale este planificată suma de 100 milioane de lei.














