De la 1 octombrie, examinarea medicală a șoferilor și a candidaților la obținerea permisului va fi efectuată de medicul de familie

0
97
Asian doctor is using a stethoscope listen to the heartbeat of the elderly patient.
  Normele privind  examinarea medicală a conducătorilor de vehicule din grupa I, șoferi amatori (categoria AM, A1, A2, A, B1, B ) și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere au fost modificate – examinarea medicală a acestora va fi efectuată de către medicul de familie, la cererea solicitantului.
   Aceste norme intră în vigoare din data de 1 octombrie 2023. Informația privind problemele de sănătate mintală sau cele legate de consumul de droguri și alcool va fi furnizată medicilor de familie de Centrele comunitare de sănătate mintală și Dispensarul Republican de Narcologie, în baza solicitării acestuia, în termen maxim de trei zile lucrătoare.
În ceea ce privește obținerea permisului de conducere din grupa II profesioniști, examinarea medicală se va realiza, în continuare, în cadrul comisiilor teritoriale de examinare medicală a conducătorilor auto. Persoanele care nu sunt înregistrate pe lista unui medic de familie vor trece examenul medical de asemenea în cadrul acestor comisii.

Articolul precedentCurs valutar 13 septembrie 2023: moneda europeană costă 19 lei și 27 de bani, iar dolarul american 17 lei și 98 de bani
Articolul următorBătrânii au revenit în vizorul escrocilor: Nu divulgați datele cu caracter personal persoanelor terțe/necunoscute!
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.