De ce să ţii câţiva căţei de usturoi la fereastră. Scapi de multe probleme, puţine gospodine ştiu trucul

0
207

În sezonul cald, muștele, furnicile, afidele sau oricare alte insecte ne invadează locuințele. Prima dată, gângăniile apar pe frunzele și tulpinile plantelor prezente pe terase și grădini, în timp ce ne putem trezi cu alte insecte minuscule plimbându-se prin bucătărie.

Specialiștii îți recomandă să folosești usturoiul pentru a scăpa de această grijă. Leguminoasa reprezintă un ingredient extrem de versatil, ce funcționează ca un repelent natural pentru dăunători.

Practic, tot ce trebuie să faci este să cureți câțiva căței de usturoi și să-i plasezi pe pervazul ferestrelor din casă, la îmbinarea ușilor, în colțurile bucătăriei sau chiar la intrarea în locuință.

Usturoiul alungă cu succes insectele

De ce este atât de eficient acest truc? Datorită faptului că usturoiul conține compuși cu sulf, care au proprietăți insecticide și fungicide. Insectele vor fugi de mirosul acid al legumei, iar tu vei scăpa de „invazia” acestora.

O altă opțiune este să pui mai mulți căței de usturoi proaspăt (3 sau 4) într-un borcan de sticlă umplut cu apă, pe care-l vei lăsa lângă fereastră pentru câteva zile.

Apoi, vei pulveriza apa de usturoi pe plantele afectate de afide și vei vedea că acestea vor dispărea. Nu uita să insiști asupra frunzelor și a tulpinilor florilor.

sursa: playtech.ro

 


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentCât costă un sejur la mare în România?
Articolul următorCe să mănânc ca să nu-mi crească burta, fundul, glicemia, colesterolul sau tensiunea?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.