Daniel Ciugureanu comemorat şi la Soroca

0
99

Conferinţa ştiinţifică ”Daniel Ciugureanu – martir al Unirii Basarabiei cu România”
Fotograf: Vadim Şterbate

După un simpozion desfăşurat la Chişinău, consacrat fostului prim-ministru Daniel Ciugureanu, şi la Soroca s-a desfăşurat o conferință științifică dedicată celor 130 de ani de la nașterea acestei figuri marcante a Marii Uniri de la 1918. Evenimentul a fost organizat la 10 decembrie de Fundațiile ”Grigore Vieru” și ”Origini Carpatice” împreună cu Biserica ”Sfinții Martiri Brâncoveni”, care a şi fost gazda conferinţei. “Prima şcoală a fost tinda bisericii şi în tinda bisericii a început educaţia pentru popor, îmi argumentează parohul bisericii Sorin Huluţă, de ce sfântul locaş adună oameni buni nu doar la liturghii. Noi considerăm că biserica trebuie să rămână în continuare o şcoală, nu numai o şcoală de formare duhovnicească dar şi una de formare naţională”.

152-OdN-141215DSC_1797

Profesoara Ana Bejan:
“Profesorii de istorie ar fi bine ca la fiecare lecţie să preconizeze câte 10-15 minute pentru o personalitate din Sfatul Ţării ca să-i cunoaştem, căci ei au fost eroii noştri naţionali. Ei au avut curajul şi demnitatea, iar noi trebuie să stăm la strajă Adevărului istoric şi lingvistic”.

Alături de mai mulţi activişti soroceni şi oaspeţii din Chişinău au fost mai mulţi elevi de la diverse instituţii de învăţământ, dornici să afle mai multe despre “prim-ministrului întregitor”. Astfel istoricul Ion Negrei, le-a povestit sorocenilor în comunicarea sa despre omul Daniel Ciugureanu. “Noi avem nevoie de consolidarea spiritului şi a sufletului, iar prin acţiuni de genul acesta noi putem să ne purtăm de grija sufletului şi să ne întărim în convingere. Exemplul lui Daniel Ciugureanu este cel mai potrivit pentru noi” a menţionat Ion Negrei. La eveniment a fost prezentă şi poeta Diana Zlatan-Ciugureanu, una dintre descendentele acestei familii, care s-a arătat plăcut surprinsă de organizarea acestei acţiuni culturale la Soroca. “Am venit să reprezint viţa Ciugureanu, una străveche din care a venit şi Daniel Ciugureanu, Prim-ministrul întregitor al Basarabiei cu România, care a fost un martir. Mulţumim celor de la Soroca care ne redau rădăcinile istorice şi pe Dumnezeu” a remarcat Diana Zlatan-Ciugureanu.

153-OdN-141215DSC_1806

Profesorul Mihai Zeamă:
“Daniel Ciugureanu este alături de acei fruntaşi ai neamului care au luptat împreună cu el şi au activat mai ales în anii 1917-1918 pentru înfăptuirea Unirii Basarabiei cu România”.

Acţiunea culturală cu genericul ”Daniel Ciugureanu – martir al Unirii Basarabiei cu România” a fost cireaşa de pe tort din programul manifestărilor culturale în cinstea Marii Uniri desfăşurate timp de două săptămâni la Soroca.


Articolul precedentDoi proprietari ai unui restaurant din Istanbul au fost prezentaţi de presa rusă ca lideri ai Statului Islamic
Articolul următorUnii jurnaliști ruși au anunţat „războiul” în Transnistria
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.