Ninsorile din ultimile zile bucură mult sorocenii, mai cu seamă copii, dar pun la grea încercare şoferii şi drumarii or, stratul de zăpadă atinge, pe alocuri 30 cm.
Pe drumurile din urbe se circulă în regim normal, ne asigură autorităţile locale, care ne-au informat că responabilii muncesc zi şi noapte pentru a curăţa drumurile. “Străzile principale în oraşul Soroca au fost dezăpezite, s-a lucrat toată noaptea, cu implicarea a şase unităţi de dezăpezire. Avem tehnică şi oameni suficienţi pentru a face faţă lucrurilor. Material antiderapant este peste 300 tone şi avem contract semnat şi inregistrat la Trezorărie pentru procurarea a încă 300 tone de sare”, ne-a informat Alexei Patraşcu, şeful Secţiei înverzire şi amenajare or. Soroca.
Potrivit sursei, de asemenea au fost curăţate de zăpadă aleile din parcurile orăşeneşti. Acum angajaţii secţiei muncesc la dezăpezirea cheiului râului Nistru, dar şi trotuarelor.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în nordul republicii, ninsorile vor continua până joi, 12 ianuarie.
Dacă aveţi informaţii despre străzi blocate, informaţi-ne prin intermediul butonului SESIZEAZĂ O PROBLEMĂ pe observatorul.md sau la nr. 0230-84-2-97, iar nou vom pune la curent autorităţile responsabile.